MENIU

Veste bună pentru românii care își cumpără locuință prin programul Prima Casă

<p>Prima Casă</p>

Băncile au ajuns să nu mai accepte cereri pentru Prima Casă pentru că au rămas fără bani, iar Guvernul se pregătește să dea drumul la garanţii.

Săptămâna aceasta, cel mai târziu începutul săptămânii viitoare, o nouă tranşă de bani pentru garantarea creditelor Prima Casă va fi deblocată de Finanţe, spun surse guvernamentale potrivit Economica.net.

Aşteptată la începutul lunii, curente, noua tranşă de garanţii, care va fi de 500 până la 600 de milioane de lei, va fi deblocată săptămâna aceasta, cel mai târziu săptămâna viitoare, din cauza unor întârzieri provocate de volumul mare de muncă de la Fondul de Garantare (FNGCIMM), instituţia care pregăteşte dosarele de Prima Casă, spun surse din Finanţe.

Prima Casă a atins un record - 500 de români şi-au depus actele zilnic pentru o locuinţă cu avans mic şi garanţii de la stat. Iar cele mai multe bănci înscrise în program susţin că au epuizat fondurile.

Plafonul programului Prima Casă ar urma să fie majorat cu circa 500 de milioane de lei, după ce Fondul Naţional de Garantare va finaliza analiza dosarelor trimise de bănci.

Mai multe articole despre:
Prima Casă programul Prima Casă