MENIU

DAN VOICULESCU a plecat de la propria conferinţă de presă: "NU RĂSPUND"

<p><strong>DAN VOICULESCU</strong></p>

VERDICTUL în DOSARUL ICA este aşteptat luni. DAN VOICULESCU a făcut, duminică după amiază, DECLARAŢII DE PRESĂ. Dan Voiculescu a decis să plece de la propria conferinţă de presă după ce a făcut câteva declaraţii şi a răspuns unor întrebări, lăsând doi jurişti să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

Dan Voiculescu a ţinut să le comunice jurnaliştilor şi "câtorva milioane de români" lucruri considerate foarte importante.

"Am pus bazele primului ONG care va avea ca obiect de activitate descoperirea şi scoaterea la iveală a tuturor activităţilor lui Traian Băsescu din ultimii ani şi în special din ultimii 10 ani, când a fost preşedinte al României. Va funcţiona ca un ONG normal şi va aduce în atenţia instituţiilor statului toate activităţile lui Băsescu de după 89.

În al doilea rând, am discuţii foarte avansate cu profesori renumiţi din dreptul penal pentru a realiza un manual, format numai şi numai din studii de caz. vor fi selectate cele mai aberante cazuri din justiţia română din ultima perioadă, multe confirmate de CEDO şi mi-aş dori ca acest manual să fie predat studenţilor la Drept şi tradus în alte limbi.

E o încercare de a evita să se întâmple pe viitor acte juridice ilegale, făcute chiar de cei care ar trebui să slujească justiţia.

DAN VOICULESCU, despre DOSARELE SALE

"Am stat să mă gândesc. Ştiind că nu am făcut nimic, că nu sunt cu nimic vinovat, că în toate dosarele nu există nicio probă materială directă sau indirectă la adresa mea. Am făcut o analiză şi o introspecţie interioară. După ce Antena 3 a difuzat probele care au stat probabil la baza arestării fratelui preşedintelui României, a pornit o avalanşă, o răbufnire a unui grup de oameni care imediat au declanşat fel de fel de atacuri nefondate şi nebazate pe nimic concret. Îmi doresc ca România să devină un stat de drept autentic, în care libertatea persoanei e apărată, în care procurorii şi judecătorii sunt echidistanţi.

Sunt într-un control judiciar, nu vreau să fac niciun fel de comentarii legate de procese şi dosare, pentru că nu mi se spune direct, dar consider că e decent să mă abţin de la comentarii".

DAN VOICULESCU, despre ameninţarea UDMR de a ieşi de la guvernare

 "Presupun că e o decizie luată în PPE, care din nou se amestecă, pentru că asta înseamnă Uniunea Europeană. Eu cred că de acolo vine, de la o indicaţie exactă a PPE."

DAN VOICULESCU, despre AFACERILE sale şi legătura cu Iordache

 "Nu mai sunt implicat în activităţi comerciale din 2004. Asta e valabil şi pentru pământuri, şi pentru acţiuni, şi pentru tot ce vreţi dumneavoastră". 

 

Dan Voiculescu a refuzată să răspundă întrebărilor legate de dosarele sale şi a plecat de la propria conferinţă de presă, explicând că nu vrea să răspundă decât întrebărilor pe teme politice.

 Cererea lui Dan Voiculescu de strămutare a dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, de la Curtea de Apel Bucureşti la o altă instanţă, se judecă în 24 septembrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Avocaţii lui Dan Voiculescu au înaintat această solicitare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce la termenul din 1 iulie al procesului au sesizat faptul că noul preşedinte al completului de judecată nu este imparţial.

Cererea de strămutare a dosarului formulată de Dan Voiculescu a fost înregistrată vineri la instanţa supremă, iar termenul de judecată a fost stabilit în 24 septembrie.

La termenul din 1 iulie al dosarului ICA, judecătoarea Camelia Bogdan, preşedintele completului, a respins mai multe excepţii, cereri de amânare şi de recuzare înaintate de avocaţi şi a extins sechestrul pus pe averea preşedintelui fondator al PC, Dan Voiculescu.

Următorul termen în dosarul privatizării ICA a fost stabilit de Curtea de Apel Bucureşti în 7 iulie, când ar urma să fie audiaţi inculpaţii, iar apărătorii acestora ar trebui să pună concluzii în acest proces.