MENIU

Venitul minim de incluziune, adoptat azi de Guvern. Ce înseamnă şi cine-l primeşte

Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege privind venitul minim de incluziune care cumulează trei ajutoare sociale în unul singur: ajutorul de incluziune, ajutorul de sprijin pentru familiile cu copii şi ajutorul pentru încălzire, potrivit Agerpres.

Guvernul a adoptat proiectul de lege privind venitul minim de incluziune, act normativ care integrează ajutoarele sociale acordate familiilor și persoanelor singure aflate în dificultate. Pentru a avea un impact mai consistent privind reducerea sărăciei, sprijinul se focalizează către persoanele aparținând celor mai săraci 20% din cetățeni.

Noile reglementări încurajează părinții să-i trimită pe copii la școală, stimulează încadrarea persoanelor apte pe piața muncii.

Noul program al venitului minim de incluziune va fi aplicat începând cu 1 aprilie 2018. Efortul bugetar pentru 2018, atât pentru aplicarea noului program, cât și pentru implementarea ajutoarelor sociale conform legii aflate acum în vigoare, este estimat la 2,087 miliarde lei. Pentru 2019 și 2020 efortul bugetar este estimat la 2,412 miliarde lei anual, cu 1,012 miliarde lei mai mult comparativ cu un an de plăți în condițiile legislației actuale.

'Toate aceste trei tipuri de ajutoare sociale se vor subscrie acestui mecanism de venit minim de incluziune. La aceste ajutoare cumulate (...) se mai adaugă câteva elemente în plus, anume plata asigurărilor de sănătate (...), asigurarea de locuinţă pentru persoanele care au o locuinţă (...) şi eventual ajutoare de urgenţă în caz de necesitate. E un mecanism mai complex, dar care, din punct de vedere birocratic, este mult simplificat, în sensul că nu se mai depun, iată, trei solicitări pentru venituri diferite, ci o singură solicitare la primărie, care are datoria şi va avea capacitatea să implementeze toate aceste ajutoare', a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, la Palatul Victoria.

Acesta a explicat că persoana care beneficiază de acest venit 'poate avea venituri de natură salarială, dar dacă nu depăşeşte plafoanele pe care le stabileşte legea, va putea beneficia la rândul ei de parte din venitul de incluziune'.

'Condiţionăm acest venit minim de confirmarea că persoana respectivă e în căutarea unui loc de muncă, participă la cursuri de calificare profesională dacă este cazul, copiii persoanei respective merg la şcoală, e condiţie esenţială (...) şi participă, dacă este solicitată, la activităţi în beneficiul comunităţii. (...) În urma acestei cumulări de venituri vom avea creşteri a ceea ce înseamnă ajutoarele sociale cumulate (...). Cifra reper este 260 de lei. Pentru ajutorul de familie este de la 260 la un maxim de 428 de lei cu familiile cu mai mulţi copii, iar la ajutorul suplimentar pentru locuinţă se duce până la 600 de lei', a susţinut purtătorul de cuvânt.

În ceea ce priveşte impactul bugetar, în 2018, primul an de aplicare a acestei legi, 'este vorba de 600 de milioane de lei, în anul următor cifra creşte spre un miliard de lei', potrivit Agerpres.

Ce va include venitul minim de incluziune

Primul tip de sprijin, denumit ajutor de incluziune, presupune un sprijin financiar variabil, în funcție de venitul familiei. Acesta se va acorda persoanelor sau familiilor care au un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei. În acest caz se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferenţa dintre suma de 260 de lei pe membru de familie şi venitul realizat de familia respectivă, în fiecare lună.

Pentru a stimula încadrarea persoanelor apte pe piața muncii, acordarea ajutorului de incluziune se acordă acestora condiționat și de înscrierea la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă ca persoane în căutarea unui loc de muncă și care nu au refuzat un loc de muncă ori de participarea la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de aceste agenții. Fac excepție de la această condiționalitate persoanele care asigură creșterea și îngrijirea unuia sau mai multor copii în vârstă de până la 7 ani sau a unui copil în vârstă de până la 18 ani dacă au un handicap grav sau accentuat, îngrijirea uneia sau mai multor persoane cu handicap/dizabilitate gravă sau accentuată, a uneia sau mai multe persoane vârstnice dependente, urmează o formă de învățământ, participă la programe de pregătire profesională, este încadrată în muncă.

Pentru stimularea vieții active și a participării pe piața muncii, în situația în care unul sau mai mulți membri ai familiei realizează venituri în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau a altei forme legale de angajare, sau membrii familiei desfășoară activități indepenedente ori agricole, 50% din totalitatea acestora, dar nu mai mult de 400 lei/familie, nu se iau în calcul la stabilirea veniturilor lunare ale familiei.

Potrivit estimărilor Ministerului Muncii, numărul de beneficiari ai ajutorului de incluziune va crește cu 34% față de numărul de beneficiari actuali ai ajutorului social, respectiv de la 257.000 la 344.600 familii și persoane singure. Ajutorul mediu va crește cu 58% față de cel actual, respectiv de la 221 lei lunar la 349 lei lunar. De asemenea, se estimează că pentru aproximativ 230.000 de familii și persoane singure se va plăti ca sprijin complementar contribuția de asigurări sociale de sănătate (o altă formă de sprijin care face parte din ajutorul de incluziune), iar pentru 70.000 de familii și persoane singure se va plăti asigurarea obligatorie pentru locuință (și aceasta inclusă în ajutorul de incluziune).

Al doilea tip de ajutor se referă la sprijinul acordat familiilor cu copii. Pentru familiile cu venit net lunar ajustat de până la 260 de lei, pentru fiecare copil se va acorda câte 107 lei (maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), în cazul familiei biparentale, și câte 120 de lei (maximum 480 de lei pentru familiile cu 4 sau mai mulți copii) în cazul familiilor monoparentale. Pentru venituri cuprinse între 260 şi 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), în cazul familiilor biparentale, și câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu 4 sau mai mulți copii) în cazul familiilor monoparentale. Pentru a încuraja participarea școlară, în cazul copiilor de vârstă școlară, acordarea acestui tip de sprijin va fi condiționată de frecventarea cursurilor. În caz contrar, ajutorul se va reduce proporţional cu numărul de absenţe.

Potrivit estimărilor Ministerului Muncii, pentru această formă de sprijin vor fi aproximativ 281.000 de beneficiari, iar alocația medie va crește în medie cu 30% față de cea actuală, respectiv de la 142 lei la 185 lei.

Al treilea tip de ajutor care face parte din venitul minim de incluziune este suplimentul pentru locuire - ajutorul pentru încălzirea locuinţei. Acesta se va acorda diferenţiat, în funcţie de tipul de combustibil utilizat: energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri. Vor primi acest ajutor familiile care au venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună. În medie, cei care se încălzesc cu lemne vor primi câte 64 de lei pe lună, în perioada rece, cei care se încălzesc cu gaze 182 de lei pe lună, cei care folosesc energia electrică 156 de lei, iar cei care sunt racordaţi la sistemul centralizat de distribuţie a energiei termice 178 de lei. Sumele sunt unele medii, fiecare beneficiar urmând să fie ajutat în funcţie de venit şi de preţul energiei din zona sa.

Estimările Ministerului Muncii arată că vor beneficia de acest tip de ajutor circa 650.000 de familii și persoane singure, iar ajutorul mediu va crește cu 96% față de cel actual, de la 56 lei la 106 lei.

Pentru acordarea venitului minim de incluziune, cererile, declarațiile, documentele se vor depune la primăria pe a cărei rază teritorială își au domiciliul titularii acestui drept. Analiza, verificarea, calcularea drepturilor se fac la nivelul agenției județene de protecție și inspecție socială, iar monitorizarea procesului de stabilire și plată a dreptului, a cazurilor de suspiciuni, control, la nivelul Agenției naționale de plăți și inspecție socială.

Mai multe articole despre:
null