MENIU

Vedetă de showroom auto, într-un container din Portul Constanța. Bolid de aproape 300.000 de euro, confiscat

Autoturism Lamborghini Urus, reținut în port

Descoperire spectaculoasă la un control al poliţiştilor de frontieră și vameșilor în Portul Constanţa Sud Agigea. Oamenii legii au găsit într-un container cu bunuri personale sosit din Statele Unite un autoturism de lux cu o valoare de piață de circa 300.000 de euro, declarat la un preț de second-hand în documentele vamale. 

Printre bunurile personale destinate unei persoane fizice a fost descoperit un autoturism de teren  Lamborghini Urus, cu valoare declarată în documente de peste 400.000 lei, în condițiile în care valoarea de comercializare pe piaţa de profil este de peste 1.300.000 lei.

Ca urmare, bijuteria auto a fost reținută în port, la sediul Gărzii de Coastă, pentru continuarea cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de spălare de bani, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.