MENIU

Vești rele pentru iubitorii de avocado. Ce se întâmplă cu acest fruct

Producătorii de avocado din Mexic anunță creșteri majore ale prețului acestui produs. Deoarece producția din acest an a scăzut considerabil, iar cererea pe plan global a crescut exponențial, se așteaptă ca fructul să fie din ce în ce mai puțin accesibil.

Mexicul este cel mai mare exportator de avocado pe plan global, furnizând circa 82 la sută din cantitatea totală.

În acest an, s-a anunțat o scădere de 44 de procente din cantitatea medie anuală, producția variind de la an la an, iar grevele repetate din Mexic se adaugă problemelor generale.

În ultimul timp, avocado a devenit din ce în ce mai popular în întreaga lume: China, țările europene, Australia și Noua Zeelandă înregistrând solicitări crescânde.

Din aceste cauze, prețul propus pentru avocado a bătut recorduri în acest an, dublându-se față de anul trecut. 

Cererea crescândă a cauzat dezechilibre ecologice majore în ultimii ani, deoarece hectare întregi din pădurile naturale de pini au fost rase, în locul lor plantându-se culturi de avocado.