MENIU

Valeriu Gheorghiță cere pedepse aspre pentru falsificarea certificatelor de vaccinare: Munca personalului medical este decredibilizată

Valeriu Gheorghiță. Foto: Inquam / Octav Ganea

Medicul militar Valeriu Gheorghiţă a declarat că cei care falsifică certificatele de vaccinare trebuie sancționați ”cât mai drastic posibil”. Coordonatorul CNCAV a subliniat că munca personalului medical, care se delimitează de astfel de practici, este decredibilizată.

Medicul a făcut apel ca astfel de solicitări să fie reclamate de medici la instituțiile abilitate, iar persoanelor care vor să obțină certificate false le-a transmis că nu fac decât ”să își cumpere un risc să se îmbolnănească”.

”Este regretabil acest lucru, sunt situaţii punctuale. Corpul medical se delimitează clar de astfel de acţiuni care nu fac altceva decât să decredibilizeze toată munca colegilor noştri din această perioadă. Pe de altă parte, cred că astfel de acţiuni trebuie identificate şi sancţionate cât mai drastic posibil, însă fac apel la colegii noştri, personalul medical care primeşte astfel de solicitări, să anunţe instituţiile abilitate să ia măsuri în acest sens. Şi oamenii trebuie să înţeleagă că nu fac altceva decât să dea nişte bani, cumpărându-şi astfel un risc să se îmbolnăvească, să ajungă la spital şi chiar să-şi piardă viaţa", a declarat, joi, Valeriu Gheorghiţă, în timpul unei vizite în Arad.

Medicul a adăugat că nu are informații că astfel de fraude s-au întâmplat şi în cazul minorilor care au certificate de vaccinare.

"Sigur că aceste tentative de fraudă pot să fie pentru orice tip de persoană. (...) Cred că orice reguli am impune, oamenii vor găsi modalităţi prin care să eludeze astfel de reguli şi, tocmai de aceea, până la urmă responsabilitatea este cel mai important principiu pe care noi trebuie să îl avem în vedere şi cu care să ne ghidăm mai departe acţiunile noastre", a mai spus Gheorghiţă.

Coordonatorul CNCAV a amintit că au existat cazuri când oameni care nu au crezut în beneficiile vaccinării s-au îmbolnăvit, au ajuns la spital şi şi-au pierdut viaţa.

"E o boală care în momentul de faţă este prevenibilă prin vaccinare şi cea mai mare parte a deceselor pot fi prevenite prin vaccinare. De altfel, datele din România ne arată că peste 97% din decesele înregistrate în săptămâna precedentă au fost la persoane nevaccinate", a reiterat medicul. 
În ceea ce privește administrarea celei de-a treia doze, Gheorghiță a anunțat că încă sunt discuţii pe acest subiect. Sunt aşteptate rezultatele acestor evaluări, pentru că trebuie puse în balanţă beneficiile care pot fi obţinute după o doză suplimentară de vaccin, a adăugat acesta.

"A fost transmis un comunicat al Agenţiei Europene a Medicamentului şi Centrului European pentru Controlul Bolilor în care se specifică foarte clar pe de o parte recomandarea de a se administra doza a treia, o doză suplimentară de vaccin, persoanelor imunodeprimate, de pildă cei post-transplant sau care fac terapie oncologică, precum şi persoanelor vârstnice internate în centrele sociale, în căminele de bătrâni, însă pentru restul populaţiei, care a fost vaccinată cu schemă completă iniţial, încă se evaluează oportunitatea, pentru că la acest moment toate datele din viaţa reală ne arată o menţinere a eficienţei vaccinurilor faţă de cele mai importante obiective, şi anume riscul de spitalizare, prevenirea internării în terapie intensivă şi decesul", a mai  explicat coordonatorul CNCAV.

Joi, Valeriu Gheorghiţă participă la Gala Recunoştinţei Medicale - eveniment organizat de Alianţa Vestului pentru Sănătate Publică, formată din Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene Arad, Hunedoara şi Timiş, în parteneriat cu Casa Regală. În cadrul acţiunii, care are loc la Domeniul Regal Săvârşin, vor fi acordate premii personalului medical din prima linie a luptei împotriva virusului SARS-CoV-2, potrivit Agerpres.