MENIU

Vaccinurile Pfizer şi Moderna ar putea asigura IMUNITATEA la COVID-19 întreaga viaţă 

Vaccinurile Pfizer și Moderna ar putea asigura imunitatea la Covid pe viață / Foto: Profi Media

Cercetătorii de la Universitatea Washington arată, într-un studiu, că imunitatea conferită de vaccinurile ARNm (Pfizer şi Moderna) poate proteja organismul timp de mai mulţi ani. Mai mult, în cazul celor care au trecut prin boală, vaccinul îi poate proteja întreaga viaţă.

Studiul publicat în revista ştiinţifică „Nature” oferă primele indicii că persoanele imunizate cu vaccinurile ARNmesager ar putea să nu aibă nevoie de un rapel suplimentar, cât timp virusul şi derivatele sale nu evoluează foarte mult faţă de formele actuale.

Conform publicaţiei „New YorK Times”, un alt studiu demonstrează că, la persoanele care au făcut boala, celulele sistemului imunitar responsabile cu recunoaşterea virusului au rămas active încă cel puţin opt luni după infectarescrie adevarul.ro. Aşadar, cercetătorii au sugerat că imunitatea acestor persoane, dacă s-au şi vaccinat după ce s-au vindecat de Covid, ar putea ține chiar toată viaţa. Deocamdată nu se ştie dacă persoane vaccinate, dar care nu au fost infectate, ar putea fi imune toată viaţa.