MENIU

Vaccinul Johnson & Johnson ar putea ajunge în România în luna aprilie - Anunțul lui Valeriu Gheorghiță

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19

Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, a spus, joi seara, la un post TV, că în România populația se va putea vaccina cu serul Johnson & Johnson "foarte probabil" din a doua jumătate a lunii aprilie.

Vaccinul produs de Johnson&Johnson, primul vaccin din lume care va fi administrat printr-o singură doză, a fost aprobat în regim de urgență de FDA în Statele Unite.

Compania Johnson&Johnson ar urma astfel să livreze 20 de milioane de doze de ser până la sfârşitul lunii martie.

„Sunt veşti foarte bune. Avem oportunitatea să imunizăm şi mai mulţi oameni cât mai repede posibil împotriva acestei pandemii cumplite”, a declarat, sâmbătă, Francis Collins, directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică din SUA, care îi îndeamnă pe americani să aibă încredere în campania de vaccinare:

„Am avut două vaccinuri cu autorizaţii de urgenţă. Acum avem trei. Cred că ideea de bază ar fi, indiferent de vaccinul care ţi se oferă, să îl iei. Sunt toate foarte sigure. Iar cel mai important pe care putem să îl facem acum este să ne vaccinăm”, a mai spus specialistul

Mai multe articole despre:
valeriu gheorghita vaccin