MENIU

Ursula von der Leyen anunță un nou AJUTOR de 9 miliarde de euro al UE pentru Ucraina în 2022

Ursula von der Leyen anunță un nou AJUTOR al UE pentru Ucraina în 2022

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri o nouă asistență macrofinanciară pentru Ucraina de până la 9 miliarde de euro pentru acest an. 

„Propunem o nouă asistență macrofinanciară pentru Ucraina de până la 9 miliarde de euro (9,5 miliarde de dolari) în 2022.

Știm că Ucraina este în prima linie și apără valorile noastre europene. (...)

Suma este pentru acest moment, pentru a susține guvernul, dar vom continua să fim alături de ei pe tot parcursul acestui război și când își vor reconstrui țara devastată de armata lui Putin.

Desigur că trebuie să ne gândim la a doua zi și la eforturile mai ample de reconstrucție.

Aici UE are o responsabilitate și un interes strategic în a conduce acest efort de reconstrucție. (...)

Ar trebui combinate investiții și reforme imediate. În timp, acestea vor susține Ucraina în calea sa către UE, deci sunt foarte importante pentru procesul de aderare. Planul de reformă va cuprinde chestiunile legate de anticorupție, statul de drept, independența sistemului de justiție etc. Acestea vor ajuta Ucraina la aderarea la UE”, a declarat șefa Comisiei Europene.

Ursula von der Leyen a anunțat și crearea unei platforme pentru reconstrucția Ucrainei, aducând împreună, statele membre, UE și Ucraina, alături de alte state, contribuțiile, donatorii bilaterali, internaționali, instituțiile financiare internaționale și alți parteneri cu aceleași scopuri.

„Investițiile vor ajuta Ucraina să devină mai puternică și mai rezilientă în urma dezastrului lăsat de armata rusă a lui Putin”, a afirmat von der Leyen.