MENIU

Urmărire ca în filme, în plin centrul orașului Suceava. Șoferița s-a ales cu amendă de peste 7.000 de lei și permisul suspendat aproape 2 ani

Foto arhivă Inquam

O tânără șoferiță de doar 24 de ani a fost urmărită de polițiști prin tot centrul municipiului Suceava. Pentru că a refuzat să oprească la controlul de rutină al organelor, aceasta a primit o amendă de peste 7.000 de lei și interzicerea dreptului de a șofa pentru 570 de zile.

în data de 16 octombrie, în jurul orei 0,25, un echipaj de poliţie aflat în misiune de supraveghere şi control a traficului rutier pe raza municipiului Suceava a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce rula pe strada Nicolae Bălcescu.

Conducătorul autoturismului nu s-a conformat şi a mărit viteza de deplasare, motiv pentru care imediat autospeciala de poliţie a intrat în urmărirea acestuia cu utilizarea semnalelor acustice şi luminoase.

Urmărirea s-a desfăşurat pe mai multe străzi din municipiul Suceava, conducătorul auto urmărit săvârşind mai multe abateri la regimul rutier (depăşirea regimului legal de viteză, depăşiri interzise, circulaţie pe sensul opus, etc).

Poliţiştii s-au aflat în permanenţă în urmărirea şi monitorizarea vehiculului asigurându-se, totodată, să nu fie pusă în pericol siguranţa altor persoane sau participanţi la trafic.

Potrivit IPJ Suceava, la identificarea momentului operativ oportun, respectiv ieşirea din municipiul Suceava, pe centura ocolitoare, în condiţii de siguranţă s-a procedat la blocarea în trafic cu autospeciala de poliţie a autoturismului urmărit.

La volanul autoturismului a fost identificată o tânără în vârstă de 24 de ani, din comuna Voitinel, care deţine permis de conducere valabil şi a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.

În autoturism au mai fost identificaţi alţi patru pasageri.

Pentru abaterile rutiere săvârşite, conducătoarea auto a fost sancţionată contravenţional cu sancţiuni în valoare de 7.105 lei.

Totodată, poliţiştii au dispus reţinerea permisului de conducere şi suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 570 de zile, pentru neoprire la semnalul poliţistului rutier, nerespectarea regimului legal de viteză, depăşiri interzise, conducere pe sensul opus, conducere agresivă.