MENIU

Consilierul ministrului de Interne Carmen Dan neagă că ar avea dosar penal. "Este o nouă mizerie"

<p>Carmen Dan, consilier cu probleme penale</p>
<p>Carmen Dan, consilier cu probleme penale</p>

Unul dintre consilierii ministrului de Interne, Valentin Riciu, care ani de zile a fost coleg cu agentul Eugen Stan la Brigada Rutieră din București, ar avea dosar penal pentru înșelăciune, potrivit Digi24.ro. UPDATE. Valentin Riciu a transmis presei o precizare în care spune că e vorba de acuzații calomnioase și false. "Este o nouă mizerie în ceea ce mă privește", spune Riciu în mesajul prezentat mai jos.

UPDATE Valentin Riciu a prezentat către MAI un raport din care reiese că este anchetat pentru trei infracțiuni.

Valentin Riciu, care acum este consilier pe probleme de sindicat aici la MAI, are trei dosare penale, este cercetat din 2016 pentru o infracțiune de ultraj pentru că de mai multe ori și-a amenințat un coleg pe o rețea de socializare, iar un alt dosar din 2016 este pentru înșelăciune.

O altă acuzație care i se aduce este de abuz în serviciu - este un dosar din 2017 pentru Valentin Riciu, atunci angajat la Brigada Rutieră, ar fi plecat la mare cu sindicatul pe care îl conducea, în timpul orelor de serviciu și în baza unei semnături false.

Valentin Riciu, care acum este consilier în MAI pe probleme sindicale, a lucrat peste 20 de ani în Brigada Rutieră București, până a fost numit consilier al ministrului Carmen Dan. Potrivit informațiilor Digi24 publicate în cursul dimineții, Valentin Riciu are un dosar penal care a fost instrumentat la Biroul Control Intern din cadrul Brigăzii Rutiere.

Dosarul penal a fost deschis sub acuzația de înșelăciune. În clipa de față nu este foarte clar ce s-a întâmplat cu acest dosar, cum a fost soluționat.

Liderul unui sindicat al polițiștilor, Dumitru Coarnă, a susținut în această săptămâna că Valentin Riciu "de foarte multe ori se vedea" cu polițistul acuzat de pedofilie. Valentin Riciu a negat vreo legătură cu polițistul Eugen Stan, catalogând drept "ridicole" informațiile privind o relație de prietenie între ei.

UPDATE: Precizările făcute de MAI

"Ca urmare a informațiilor apărute, astăzi, în spațiul în public, Direcția Informare și Relații Publice a MAI este împuternicită să transmită punctul de vedere al domnului consilier Valentin Riciu cu privire la acestea:

”În ultima săptămâna au apărut în spațiul public mai multe afirmații false și calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram șeful lui.

Astăzi, un post de televiziune afirma că aș avea un dosar penal de înșelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă privește. Am văzut știrea și am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzații. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. 

Situația o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi.”, a transmis Ministerul de Interne.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Riciu a lăsat de înțeles că, prin funcția pe care o deține, nu a colaborat cu polițistul acuzat de pedofilie.

„Este evident că polițistul-pedofil nu avea probleme și conflicte de muncă și nu avea de ce să solicite discuții sindicale", Valentin Riciu.

Mai multe articole despre:
carmen dan valentin riciu