MENIU

Unghii perfecte în sezonul rece. TRUCURI pe care nu le ştiai pentru o manichiură impecabilă

Suntem la final de noimebrie iar temperaturile au trecut deja de pragul de 0 grade, iarna deja ne îmbie cu aerul rece şi primii fulgi de nea. În aceste condiţii, este din ce în ce mai greu să îţi păstrezi o manichiură perfectă, mai ales când pielea se usucă şi uneori crapă din cauza frigului, oja se casează mai uşor... 

Însă, există câteva trucuri pe care le poţi folosi pentru a avea unghii fabuloase, în ciuda temperaturilor scăzute şi a vântului. 

Ține mereu la îndemână o cremă de mâini

Dacă vara mai putem scăpa fără crema noastră de mâini preferată, în anotimpul rece ea trebuie să își găsească adăpost constant în geantă. De fapt, ar trebui să ai cel puțin trei astfel de produse: unul în geantă, celălalt la birou și unul acasă, fie în baie, fie pe noptieră. Crede-ne, le vei termina atât de repede, încât nu vei regreta că ai investit în mai multe.

Apelează la măștile de mâini

Grație curentului korean beauty, am învățat să ne împrietenim cu măștile de față, pe care le includem fericite în ritualul nostru de frumusețe. Dar experții ne sfătuiesc să mergem și mai departe și să apelăm la astfel de produse inclusiv pentru pielea mâinilor. Aceasta e chiar mai afectată decât tenul de îmbătrânirea prematură, așa că are nevoie ca de apă de cumulul de ingrediente hidratante, cu acțiune intensivă dintr-o mască pentru mâini.

Mizează pe superputerile unei manichiuri profesioniste

Manichiura profesionistă, în gel, e cea mai bună opțiune pentru anotimpul rece. Îți va oferi mereu acel aspect îngrijit, impecabil, fără ca tu să îți mai bați capul să îți faci unghiile o dată pe săptămână (sau chiar mai des de atât, ca în cazul ojei tradiționale). Așa vei putea să te bucuri de toate maratoanele de seriale și de filme care se pretează unei toamne de vis.

Mai multe articole despre:
manichiură unghii perfecţiune