MENIU

Unde trebuie să doarmă MIRELE trei zile după noaptea nunţii pentru ca tinerilor să le meargă bine

Mirele nu are voie să doarmă cu mireasa în noaptea nunţii, spune părintele Cleopa, în cartea sa "Ne vorbeşte Părintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000". Părintele spune că mirele trebuie să doarm

Părintele spune că mirele trebuie să doarmă cu tatăl său dacă vrea să aibă o căsnicie bună. 

"Dacă mirele şi mireasa n-au avut impedimente şi le-a dat voie să se împărtăşească cu Sfintele şi Preacuratele Taine, carnea lor şi sângele lor s-au amestecat cu Carnea şi Sângele lui Iisus Hristos, că preacuratele taine sunt cu adevărat Trupul şi Sângele Domnului; şi fiindcă au primit, în ziua nunţii două taine, şi Cununia şi Sfânta Împărtăşanie, n-au voie să se împreuneze unul cu altul trei zile şi trei nopţi după nuntă, dacă vor să le meargă bine toată viaţă lor şi să fie adevăraţi creştini. Mirele, pentru pază, trebuie să doarmă în cămară cu tatăl sau, aşa spune cartea, şi mireasa cu mama ei, şi pe urmă sunt liberi să se împreuneze pentru naştere de copii şi înmulţirea neamului omenesc, cum a rânduit Dumnezeu la Facere, când a zis : Creşteţi şi va înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi", spune părintele în cartea sa. 

De asemenea, părintele mai spune că la nuntă nu trebuie să bei mult. "Atât ai voie să iei la nuntă, trei pahare de câte 32 de grame, adică abia 96 de grame. Trei pahare care le iei la nuntă nu au voie să aibă mai mult de 100 de grame de vin. Asta-i beţia de la nuntă. Că nuntă-i taină, nu-i balamuc şi teatru drăcesc, unde să se îmbete şi şi se taie cu cuţitele că nebunii şi unde se fac cele mai mari desfrâuri şi răutăţi şi bătăi şi înjurături. Aceea nu-i nuntă, ci teatru. Şi mai rău decât teatru este. Pentru că este teatru drăcesc, că-şi bate satana joc de dânşii, că în loc de taină sfânta, o fac prăvălia satanei", mai spune părintele.