MENIU

Munții Bucegi, îngropați în betoane! Activiștii de mediu trag un semnal de alarmă

Traseele din Bucegi ar putea dispărea în următorii ani! La peste 2000 de metri, pe Platoul Bucegilor va răsări un complex rezidențial, mare cât Arena Națională. Asta după ce autoritățile locale din Dâmbovița au dat undă verde pentru construcții în zona înaltă a munților Bucegi. Activiștii de mediu avertizează că muntele va fi distrus dacă se continuă lucrările.

Un investitor a obtinut deja autorizație de construire pentru o primă casă de vacanță și drumul de acces în zona înaltă a Bucegilor, potrivit Pro TV. Ulterior, în această zonă va fi un complex rezidențial, în apropiere de cabana Piatra Arsă. În apropiere se află Sfinxul și Babele, zonă foarte căutată de turiști.

Autorităţile din Dâmboviţa au dat liber la construit în zona de dezvolvare durabilă a parcului natural şi se lucrează deja la drumul care va merge spre prima casă de vacanță.

În perioada următoare, utilaje de mare tonaj vor urca tot mai des pe platoul Bucegilor.

Activiștii de mediu spun că muntele va avea de suferit, în condițiile în care se lucrează deja la drumul care va merge spre prima casă de vacanță. 

Cei care au dat undă verde sunt cei din Consiliul local Moroeni. Complexul rezidenţial, turistic şi de agrement se va întinde pe 10 hectare, în apropiere de cabana Piatra Arsă.

Prima casă de vacanţă care urmează să apară pe platoul Bucegilor va avea apă adusă cu cisterna de la poalele muntelui, energie electrică produsă de panouri fotovoltaice şi fosă septică, potrivit jurnaliștilor de la Pro TV.

Primarul din Moroeni a declarat că ar fi vorba şi de hoteluri şi pensiuni. Potrivit planului urbanistic aprobat, complexul imobiliar este prevăzut cu locuri de parcare, câteva piscine, terenuri de sport şi heliport.

Terenul pe care urmează să se construiască se vinde deja pe internet, cu 19 euro metrul pătrat. Edilul din Moroeni susţine că sunt mai mulţi investitori care vor să vină în zonă.

El a declarat că toate actele sunt în regulă pentru că au şi avizul administraţiei Parcului Natural Bucegi.

Reprezentanţii rezervaţiei au confirmat că în zona se poate construi, însă au anunţat că vor exista anumite condiţii care trebuie îndeplinite. 

Cei care vor construi „vor trebui să ţină cont de o arhitectură locală, deci n-avem ce cauta cu termopane, cu inoxuri, vopseluri portocalii şi aşa mai departe”, potrivit directorului Parcului Natural Bucegi, Horia Iuncu, citat de Pro TV.

În plus, activiștii de mediu au anunțat organizarea unei „Drumeții pentru Bucegi”, la sfârșitul lunii septembrie, prin care se dorește să se tragă un semnal de alarmă.