MENIU

Un TIR încărcat cu maşini s-a răsturnat pe autostrada Vestului, în Arad. Șoferul a leșinat la volan (FOTO)

Șoferul TIR-ului a fost găsit încarcerat și leșinat, dar în viață. Foto/ISU

Intervenție a pompierilor si a unui echipaj SMURD, după un accident grav petrecut pe Autostrada Vestului in noaptea de duminică spre luni. Un TIR ce transporta autoturisme s-a răsturnat pe marginea șoselei de mare viteza în zona ieșirii spre Zădăreni.

Autotrenul s-a făcut zob, iar mașinile au fost in mare parte distruse.

Salvatorii l-au găsit pe șofer încarcerat și leșinat, dar in viață. L-au recuperat din cabina și l-au transportat de urgență la spital.

„Din cercetări, a reieșit că un bărbat de 43 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce conducea un ansamblu rutier, care transporta autoturisme, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, a fost rănit grav conducătorul ansamblului, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că acesta nu consumase alcool.

Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor care au dus la producerea accidentului”, transmit reprezentanții IPJ Arad.