MENIU

Un sicilian aproape necunoscut, ales președinte al Italiei

La un pas de președinție

Italia și-a desemnat noul preşedinte, după un al patrulea tur de scrutin - acesta este Sergio Mattarella, un judecător discret ales de premierul Matteo Renzi în pofida opoziţiei lui Silvio Berlusconi.

UPDATE 0ra 14.00. Noul președinte al Italiei este Sergio Mattarella. Intrat în politică după asasinarea de către Mafie a fratelui său, preşedintele regiunii Sicilia, Mattarella a fost membru al Parlamentului timp de 25 de ani şi de cinci ori ministru.

În timp ce la primele trei tururi au fost necesare două treimi din voturi pentru alegerea preşedintelui, în cel de-al patrulea derulat sâmbătă a fost suficientă o majoritate simplă de 505 voturi din totalul de 1.009, informează Mediafax.

Scrutinul a început la ora 08.30 GMT (10.30 ora României) şi, având în vedere timpul necesar pentru defilarea celor aproximativ 1.000 de senatori, deputaţi şi reprezentanţi ai regiunilor şi pentru numărarea buletinelor, rezultatul ar urma să fie cunoscut cu puţin timp înainte de ora 12.00 GMT (14.00 ora României).

Şeful Guvernului, Matteo Renzi, le-a cerut joi aleşilor Partidului Democrat (PD) să lase buletinele goale la primele trei tururi, după care să îl aleagă pe Sergio Mattarella, un sicilian puţin cunoscut marelui public şi care nu s-a exprimat până în prezent în presă.

În primul tur, joi după-amiază, au fost 538 de voturi albe. Vineri dimineaţă, numărul lor a fost de 531, iar după-amiază, în cel de-al treilea tur, aproximativ la fel, în timp nicio mişcare notabilă nu a fost înregistrată în privinţa altor nume apărute joi.

Vineri, camerele de televiziune staţionau în faţa apartamentului ocupat de Mattarella, judecător la Curtea Constituţională, în vârstă de 73 de ani.

"Sergio Mattarella este un om al legii", a declarat Renzi, joi, în faţa aleşilor din PD.

Dar alegerea acestui fost creştin-democrat, trecut în rândul stângii deoarece considera că familia sa politică este prea aproape de Silvio Berlusconi, pune la încercare relaţia pe care Renzi a stabilit-o cu fostul Cavaliere, care l-a ajutat în ultimele luni să obţină adoptarea mai multor reforme combătute de aripa stângă a PD.

Berlusconi s-a declarat dispus să ceară votarea unui candidat de centru-stânga şi milita pentru fostul premier Giuliano Amato. Joi, el s-a declarat "trădat", potrivit apropiaţilor săi.

Aleşii din cadrul partidului său, Forza Italia, au fost chemaţi să lase buletinele goale la cel de-al patrulea tur şi, potrivit presei, ei ar putea fi invitaţi să se abţină, pentru a se evita ca unii dintre ei să profite de votul secret şi să nu respecte consemnul.

Culoarele Parlamentului, unde a avut loc votul deputaţilor şi senatorilor, răsunau vineri după-amiază de zvonuri privind o eventuală apropiere de ultim minut între fostul şi actualul preşedinte al Consiliului în privinţa numelui lui Sergio Mattarella.

Mai multe articole despre:
Italia președintele italiei Sergio Mattarella