MENIU

Un senator PNL a fost CONDAMNAT la 5 luni de INCHISOARE cu suspendare

Senatorul PNL, Dian Popescu, a primit cinci luni de închisoare cu suspendare, în timp ce Dan Radu Floarea a fost condamnat la 3 ani închisoare, tot cu suspendare. De la Floarea, judecătorii au confiscat 1,1 milioane de lei. Decizia nu este definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunțat în dosarul „Pavel” în care au fost judecaţi primarul din Peştişani, Gorj, Florin Pavel, preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, Gabriel Popescu, fratele politicianului, Dan Radu Floarea, om de afaceri, Nicolae Isar, diriginte de şantier, şi Dumitru Pârvulescu, director în Ministerul Finanţelor. Dosarul a vizat infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu în formă calificată, neglijenţă în serviciu, luare de mită, dare de mită, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, uzul de fals. Edilul a fost acuzat că a dispus efectuarea de plăţi pentru lucrări neefectuate şi ar fi primit foloase necuvenite. De asemenea, ar fi implicat instituţia într-o afacere de cesiune de creanţă derulată între persoane fizice.

 Mai multe pe evz.ro