MENIU

Un sat din Buzău suferă de sete din cauza încălzirii vremii

Vremea neobişnuit de caldă din ultima perioadă a secat aproape toate fântânile din satul buzoian Golu Grabicina, unde trăiesc aproximativ o sută douăzeci de familii.

Ca să aibă un litru-doi de apă în gospodărie, localnicii se trezesc înainte să se lumineze ca să ia puţina apă care se strânge în fântâni în timpul nopţii. La fiecare fântână, disperaţi, oamenii se ceartă şi ajung chiar să îşi fure apa unul altuia.

Dis-de-dimineaţă, localnicii se duc cu găleţile de la o fântână la alta, doar-doar vor strânge suficientă apă să nu moară de sete şi să îşi adape şi animalele.

Fântânile săpate de oameni nu sunt foarte adânci şi de aceea, când e vreme caldă, în puţuri se adună greu apă din pânza freatică. Disperaţi, oamenii au făcut cereri peste cereri la Consiliul Judeţean Buzău, însă au primit răspuns.

Primarul comunei spune că a cerut ca specialiştii să facă o analiză a pânzei freatice, şi dacă aceasta este o sursă suficientă de apă, va face săpăturile necesare din banii comunităţii.
Mai multe articole despre:
sat secetă