Un primar PNL amenință cu blackout-ul: școli și cămine culturale fără curent din lipsă de bani, în Almașu Mare
Conflict administrativ fără precedent în județul Alba! Primarul localității Almașu Mare cere oficial sistarea energiei electrice în întreaga comună, inclusiv în școli și cămine culturale. Motivul invocat: lipsa banilor la buget. Edilul susține că, timp de șapte ședințe consecutive, consilierii locali au respins proiectul privind stabilirea taxelor și impozitelor pentru acest an. Fără aceste venituri, primăria nu mai poate acoperi achita facturile la curent.
Într-o adresă transmisă companiei de furnizare, oficialul invocă lipsa resurselor financiare și solicită întreruperea iluminatului public în toate satele comunei, pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 martie.
Decizia a stârnit controverse în comunitate și numeroase semne de întrebare cu privire la funcționarea instituțiilor publice și la impactul asupra locuitorilor. Rămâne de văzut dacă furnizorul de energie va da curs solicitării și cum va fi deblocat impasul din Consiliul Local.