MENIU

Un prefect cere ajutorul Bisericii în lupta cu virusul: "Suntem cu pedala de accelerație la podea"

Coronavirus

Pentru că situația a scăpat de sub control total, noul prefectul al Buzăului cere ajutorul Bisericii în lupta cu pandemia. „Moartea ne pândește în curtea Spitalului Județean” este declarația liberalului, care vrea cu orice preț să îndemne oamenii să se vaccineze. Daniel Țiclea spune că a găsit o situație dezastruasă la spitalele din județ, relatează Realitatea PLUS. 

"Situația este dezastruoasă în sensul că spitalele sunt axfisiate, nu că e lipsa de organizare. Aș vrea să se înțeleagă de la bun început acest lucru. Avem o infrastructură depășită, din anii '62, și încercăm cu ea să facem față asediului acestui virus, din anul 2021. Suntem cu pedala de accelerație la podea cu toți managerii de spitale. Sunt extraordinar de mulțumit de implicarea lor", a afirmat prefectul județului Buzău, în această dimineață, într-o intervenție telefonic, la Realitatea PLUS.

Potrivit lui Daniel Țiclea, "cea mai mare bucurie" este legată de cele două ordine de ministru prin care Spitalul de Boli Cronice Smeeni și Spitalul CFR din Buzău devin suport Covid. "Asta înseamnă un supliment de paturi. E o gură de oxigen", a spus prefectul, precizând cele două spitale vor tratat cazuri mici și medii de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

"Acum suntem în linia 0 a frontului și vrem să ne concentrăm pe măsurile astfel încât să aducem situația cât să fie respirabil", a arătat Țiclea. 

Pe de altă parte, oficialul a spus că în județ nu sunt probleme cu aprovizionarea de materilae sanitare și nici cu anitivirale. "Rămâne de văzut cum vom face ca și cele două spitale suport Covid să înceapă să administreze tratamentul Covid. Sperăm ca de mâine dimineață", a mai spus acesta.