MENIU

Un poliţist din Constanţa a fost arestat pentru luare de mită

Poliţistul Deria Abduraman, de 33 de ani din cadrul Secţiei Regionale Poliţiei Transporturi Maritime Constanţa, a fost arestat, ieri după-amiază, de magistraţii Tribunalului Constanţa, pentru luare de mită. 

Acesta l-a prins, luni, pe un şofer, pe picior greşit, şi pentru a închide ochii i-a cerut 1.000 de lei. Pentru că şoferul nu era din Constanţa şi nu avea bani la el, poliţistul l-a sfătuit să îi trimită banii prin Fan Curier, potrivit gazetadenavodari.ro. Într-un final, agentul s-a răzgândit şi a spus că are nevoie de un smartphone, dar nu orice telefon.

A cerut un Iphone 6 sau un Samsung Galaxy S6. Au stabilit să se întâlnească a doua zi pentru a intra în posesia mobilului, dar nu avea să ştie ce i se pregăteşte. Şoferul a reclamat fapta, iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au organizat un flagrant.

Poliţistul a fost prins în timp ce primea un smartphone în valoare de 3.200 de lei. El a fost ridicat de anchetatori şi escortat la audieri. Dacă iniţial a negat comiterea faptei, ulterior a recunoscut. Procurorul le-a cerut magistraţilor arestul la domiciliu.

Mai multe articole despre:
mită poliţist Constanţa