MENIU

Un înalt oficial al UE, DECORAT de Președintele Klaus Iohannis pentru susținerea proiectului european

Michel Barnier

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul de decorare a negociatorului-şef al Uniunii Europene pentru retragerea Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord din UE, Michel Barnier.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, şeful statului i-a conferit lui Michel Barnier Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Ofiţer.

Oficialul european a fost decorat în semn de ”înaltă apreciere pentru excepţionala contribuţie personală avută la susţinerea proiectului european, pentru rolul determinant avut în desfăşurarea cu succes a negocierilor dintre Uniunea Europeană şi Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, pentru respectul şi prietenia arătate ţării noastre”, precizează sursa citată.