MENIU

Un fost director al Gazprom RUPE TĂCEREA! Declarații ÎNFIORĂTOARE despre propaganda rusă: cât de DEPARTE merge Kremlinul?

Propaganda rusă este înfiorătoare și a servit, de-a lungul timpului, ca subiect de dezbatere și analiză, nu mai vorbim de zecile de cărți scrise pe această temă. O demonstrează și declarațiile făcute de Igor Volobuev, fost manager al Gazprom, care confirmă maipularea cruntă la care este supus poporul rus. Acesta a recunoscut că a fabricat știri false împotriva Ucrainei la ordinele Kremlinului. Mai mult decât atât, Volobuev spune că "orice informație care provine din surse oficiale rusești este implicit o minciună până când nu este demonstrată".

“Am văzut bucătăria din interior, știu cum funcționează”, a declarat , fost manager al Gazprom, într-un interviu pentru cotidianul “La Repubblica”, referindu-se la mașinăria de propagandă a Kremlinului, relatează G4Media.ro.

 
“În interiorul Gazprom eram responsabil cu predarea “politicii informaționale”, afirmă Volobuev, explicând că activitatea lor a era de a efectua operațiuni de propagandă “împotriva întregii Ucraine, cea mai importantă țară pentru tranzitul gazelor rusești".

"Centrul de control este și a fost întotdeauna în biroul președintelui Putin. Unul dintre oamenii care trăgeau sforile era Alexei Gromov (șef de cabinet adjunct și ofițer de propagandă). În timpul războiului gazelor din 2008-2009, principalul obiectiv al serviciului de presă pe care îl conduceam era acela de a demonstra că uzinele ucrainene aveau o rată de se strica foarte mare, că Kievul nu investea în modernizare. O modalitate de a discredita Ucraina și de a-i lua statutul de principală țară de tranzit”, povestește fostul oficial Gazprom.

Potrivit declarațiilor sale, ordinele de difuzare a știrilor false erau date de directorul general al Gazprom, Aleksei Miller.

"Le primea direct de la Kremlin. Dădeam operațiunilor pretextul confruntării economice, în realitate războiul gazelor era o consecință a problemelor pe care conducerea rusă le avea cu Kievul”, a mai spus acesta.

Întrebat despre ce e probleme era vorba, acesta a răspuns: “Revoluția portocalie, Viktor Iușcenko la putere, voința de a adera la NATO”. Și despre propaganda rusă actuală, Volobuev spune că “mint în continuu. Ei susțin că trupele ucrainene bombardează orașe și poporul rus crede asta. Să nu uităm niciodată regula de bază: orice informație care provine din surse oficiale rusești este implicit o minciună până când nu este demonstrată”.

Fostul manager Gazprom a dezvăluit, de asemenea, pe vremea când lucra acolo, știa că s-au investit milioane de dolari pentru a mitui “agenți de informații” pentru a răspândi o viziune pro-guvernamentală în mass-media. "Aparent, același mecanism este în vigoare acum”, a precizat el.

“În Gazprom și Gazprombank sunt oameni conștienți că toate acestea vor duce Rusia la catastrofă. Cu cât Europa este mai unită în a pune presiune, cu atât mai repede vor abandona”. Și oligarhii? “Putin i-a intimidat, după arestarea lui Hondorkovski au înțeles lecția. Însă, dacă UE îi împiedică să intre pe teritoriu și continuă cu sancțiunile, în curând vor începe să facă ceva pentru a-l răsturna”, a mai spus Volobuev.

Mai multe articole despre:
propaganda rusa manipulare fost manager gazprom