MENIU

Armata română, în doliu. Trei militari morți și nouă răniți, într-un tragic accident

CAMION MILITAR, răsturnat într-o PRĂPASTIE, în Argeş: mai multe VICTIME. Planul ROŞU, activat / Foto: epitesti.ro
CAMION care transporta persoane, răsturnat într-o PRĂPASTIE, în Argeş. Planul ROŞU, activat

Un camion militar s-a răsturnat într-o prăpastie, joi seara, în Argeş. La nivelul județului s-a pus în aplicare planul roșu și au fost alertate 9 echipaje medicale SMURD și 6 SAJ Argeș. Trei militari au murit în accident, potrivit informațiilor furnizate de ISU Argeș. Militarii făceau parte din Batalionul 30 Vânători de Munte, "Vulturii Carpaţilor". Camionul, ultimul dintr-un convoi, venea de la Cincu.

UPDATE 1:40 Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a anunțat că trei militari aflați în camionul care s-a răsturnat într-o prăpastie în județul Argeș au murit, ultimii doi fiind scoși dintre fiare după aproximativ patru ore de la accident.

Potrivit agerpres.ro, şase persoane au fost transportate la spitalul din Câmpulung, trei cu traumatisme cranio-cerebrale. Toți militarii urmează să fie duși cu ambulanțele la București. Alți doi militari au fost transportați cu ambulanțe la Brașov, iar un altul, cu fractură nazală, la Pitești.

UPDATE vineri, 12:20: Trei persoane și-au pierdut viața, în urma prăbușirii camionului militar în râpa adâncă de 40 de metri, potrivit ultimelor informații venite de la ISU Argeș.

Inițial s-a confirmat decesul unei singure persoane, însă și ceilalți doi militari rămași încarcerați în camionul răsturnat au fost declarați decedați, potrivit Realitatea TV.

Patru dintre militarii scoşi de sub camion sunt inconştienţi. Alţi 6 militari răniţi au traumatisme multiple.

La intervenţie participă 28 de ambulanţe.

Potrivit Realitatea TV, la ora 23:55, din cele 7 victime trimise către CPU CÂMPULUNG au ajuns 6, care prezintă următoarele diagnostice:

1.  bărbat - 35 ani, TCC , contuzie toracica și abdominală și contuzii de membre;

2. bărbat - 35 ani, TCC , contuzie toracice și abdominală și contuzii de membre, fractură de membru superior stâng;  

3. bărbat - TCC, durere toracică, ușor somnolent;

4. bărbat - 36 ani, politraumă prin accident rutier, contuzii multiple, traumatism de coloană toraco-dorsală;

5. bărbat - 32 ani, politraumă prin accident rutier, suspiciune fractură de stern, traumatism genunchi drept;

6. bărbat - 31 ani, politraumă prin accident rutier, comoțional, contuzie toraco-abdominală, contuzie gambă dreaptă.
 
La aceeași oră, cele 2 victime trimise către UPU BRAȘOV au ajuns și prezintă următoarele diagnostice:

1. bărbat - 33 ani, traumatism umăr stâng;

2. bărbat - 34 ani, traumatism gleznă stângă.

UPDATE 23.35. Ministrul Carmen Dan a confirmat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, la emisiunea Jocuri de Putere cu Rareş Bogdan, decesul unei persoane în accident şi că în camionul cu militari care s-a răsturnat în prăpastie se aflau 13 militari.

Ministrul Dan: "La 21.37 am primit primul apel, l-am sunat pe premier şi ministrul Apărării. Premierul a dat dispoziţii să luăm măsuri imediat.

Avem un număr de 9 militari transportaţi cu ambulanţele, este şi şoferul, şi doi către Braşov. O persoană decedată, alte două încarcerate, nu le putem vedea decât picioarele, nu ştim în ce stare sunt. Persoana viabilă, în stare de şoc, declară că în camion erau 13 persoane.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi declară că a rămas fără frâne.

Prăpastia este de 30-40 de metri şi motorul a căzut peste cele două victime încarcerate.

Am scos 6 militari în prima fază a intervenţiei, 4 dintre ei inconştienţi", a precizat Carmen Dan.

UPDATE 23:20: O persoană și-a pierdut viața în accident, anunță secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

Şoferul camionului a declarat că acesta a rămas fără frâne.

UPDATE 23:15: Premierul României, în direct, la Realitatea TV: ”În trei minute de la apelul la 112 s-a activat Codul Roșu de interventie. Accidentul a avut loc noaptea, într-un loc greu accesibil. Am vorbit cu ministrul Apărării și cu cel al Sănătății. Domnul Arafat a plecat și el acolo. Domnul ministru al Sănătății se ocupă ca spitalele din zonă să aibă cele necesare, precum rezerve de sânge destule. Țuțuianu ia legătura cu familiile celor implicați în accident”, a declarat premierul României, Mihai Tudose, la Realitatea TV.

Șeful Executivului a anunțat că la ora 23:00 mai sunt două victime încarcerate, precizând că descarcerarea este foarte grea, întrucât cele două persoane se află într-o zonă strivită a camionului.

”Nu înțeleg de ce după 27 de ani de libertate, mi s-a spus că nu avem cum să intervenim noaptea cu elicopterul”, a mai afirmat Mihai Tudose.

Ministerul Apărării anunță, într-un comunicat, că ”un autocamion având la bord 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident de circulație astăzi, 29 iunie, în jurul orei 21.55, în apropiere de localitatea Valea Urdei, județul Argeș. Autocamionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare, care se deplasau dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara carosabilului. Din informațiile primite până acum, trei militari aflați în cabina autocamionului au rămas încarcerați, echipele de intervenție fac eforturi pentru eliberarea lor. Ceilalți zece militari, care se aflau în spatele camionului, au fost evacuați și le se acordă îngrijiri la fața locului, urmând a fi transportați de urgență la cele mai apropiate spitale. Ministrul apărării naționale, Adrian Țuțuianu, secretarul de stat Mircea Dușa și generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General se află în deplasare către locul accidentului. Conform procedurilor legale, a fost sesizat, Parchetul Militar. Din ordinul șefului Statului Major General, a fost instituită o comisie de cercetare administrativă care va investiga circumstanțele producerii incidentului”.

UPDATE 22:40: Pompierii de la ISU Argeş au reuşit să ajungă la camion, echipajele de decarcerare reuşind să scoată zece militari din autovehicul, au declarat reprezentanţi ai ISU Argeş, pentru news.ro. În prezent, alte trei persoane sunt încarcerate în camion, iar şansele de supravieţuire ale acestora sunt "minime".

Un camion aflat într-o coloană de trei vehicule militare, cu un antemergător ARO, care se întorcea de la o aplicaţie din zona de nord a judeţului Argeş, s-a răsturnat, joi seara, într-o prăpastie adâncă de 40 m, la Dâmbovicioara, în zona Valea Urdii, după ce a ieşit de pe şosea.

Potrivit primelor informaţii, 10 persoane au fost rănite grav. Deşi au fost surse care au declarat, iniţial, că 4 dintre acestea şi-ar fi pierdut viaţa, autorităţile române au dezminţit acest lucru.

Se pare că o parte din militarii care se aflau în camion şi-au dat seama din timp de pericol şi au reuşit să sară, salvându-şi viaţa.

La nivelul județului Argeș s-a pus în aplicare planul roșu și au fost alertate 9 echipaje medicale SMURD și 6 SAJ Argeș.

De asemenea, acționeaza și 3 autospeciale de stingere cu modul de descarcerare și prim ajutor.

Accidentul s-a petrecut într-o zonă muntosă.

Victimele urmează să fie transportate la spitalul Câmpulung şi la Spitalul Judeţean din Piteşti.

Circulaţia în culoarul Rucăr - Bran este blocată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, Mădălin Zamfir, Parchetul Militar a deschis o anchetă, relatează epitesti.ro.

Nu se cunoaște cauza producerii accidentului.

 



Mai multe articole despre:
camion militar accident camion militar