MENIU

Un bărbat surdo-mut a amenințat cu un cuțit de la geamul unui bloc din Sectorul 6! Negociere dificilă cu Poliția

Un bărbat surdo-mut amenință cu un cuțit de la geamul unui bloc din Sectorul 6!

Un bărbat amenință că se aruncă de la etaj și, în același timp, amenință cu un cuțit o persoană aflată în interiorul unui apartament.

UPDATE: Bărbatul a renunțat la gestul său.

„La data de 4 decembrie 2022, în jurul orei 12.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 25 au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat s-a închis într-o cameră a locuinței din Sectorul 6 și amenință că se sinucide.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției pentru a lua primele măsuri.
De asemenea, s-a solicitat prezența unui negociator și a unui echipaj medical.

Totodată, având în vedere condiția acestuia, a fost solicitată prezența unui interpret mimico-gestual.

În urma negocierilor purtate cu bărbatul, acesta a renunțat la gestul său, fiind preluat de un echipaj medical pentru a fi transportat la o unitate spitalicească”, potrivit Poliției.

Negocierea cu acesta este una extrem de dificilă, având în vedere că bărbatul este surdo-mut, motiv pentru care negociatorii și pompierii au adus la fața locului un interpret mimico-gestual, pentru a vedea exact cu ce se confruntă și care sunt revendicările bărbatului.

Așa au aflat că acesta este supărat și foarte agitat din cauza faptului că soția sa este plecat de acasă de câteva zile, după ce ar fi fost păcălită cu 20.000 de euro, prin celebra metodă ”soldatul american”, potrivit Antena3.

Mai multe articole despre:
barbat amenintari cutit politia