MENIU

Un bărbat din Mureș care a încercat să se spânzure, salvat de polițiști în ultimul moment

Sursa foto: Arhivă

Un bărbat din Mureș care a încercat să se sinucidă a fost salvat la timp de polițiști. Acesta plănuia să își pună capăt zilelor într-o pădure din comuna Bogata.

Polițiștii fost alertați chiar de rudele bărbatului de 53 de ani. La scurt timp de la primirea sesizării, un echipaj format din doi polițiști a depistat bărbatul la marginea unei păduri din comuna Bogata.

,,Astăzi, 20 august a.c, în jurul orei 16.30,  polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.12 Luduș au fost alertați de către rudele unui bărbat din comuna Bogata, despre faptul că acesta ar fi plecat spre pădurea din localitate, cu intenția de a se sinucide. Agentul principal de poliție Mogoș Marcel din cadrul Postului de Poliție Bogata, împreună cu colega sa din cadrul Poliției orașului Iernut l-au găsit pe bărbatul de 53 de ani, spânzurat de creanga unui copac", se precizează într-un comunicat de presă.

Ulterior, polițiștii au dezlegat ștreangul, l-au eliberat victima, iar unul dintre aceștia i-a acordat primul ajutor, observând că bărbatul avea semne vitale.

A fost solicitată intervenția unui echipaj medical, la fața locului deplasându-se un elicopter SMURD, care a stabilizat și transportat persoana în cauză, în stare de semiconștiență, la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. 

În urma intervenției prompte, cei doi polițiști au reușit să îi salveze viața bărbatului.

Mai multe articole despre:
mures sinucidere politie mures