MENIU

Un avion care a decolat din România, aterizare de urgență în Suedia. Ce spune compania aeriană

Un avion al companiei Wizz Air care efectua o cursă din România spre Norvegia a efectuat o aterizare de urgenţă în oraşul suedez Malmo, marţi, după ce un pasager a încercat să spargă uşa de la cabina piloţilor.

“Zborul Wizz Air W6 3215 de la București la Oslo Torp (din 3 noiembrie) a fost redirecționat la Malmo după ce un pasager, care călătorea singur, a devenit necooperant și agresiv, până la punctul în care pilotul a urmat procedurile și a luat decizia de a face o aterizare neplanificată la Malmo. Pasagerul necooperant a fost arestat. Un al doilea pasager, care călătorea, de asemenea, singur, a fost debarcat tot pentru un comportament neadecvat. Zborul a fost reluat în condiții normale și a aterizat la Oslo Torp cu o întârziere de o oră și jumătate. Siguranța pasagerilor este prioritatea noastră principală și compania nu tolerează comportamentul agresiv la adresa pasagerilor și al angajaților. Aceasta este acum o situație în gestiunea poliției”, a declarat Daniel De Carvalho, purtator de cuvant Wizz Air.