MENIU

Un arădean strânge semnături pentru ca preotul unui cartier să tragă clopotele mai încet

Un arădean strânge semnături pentru a determina preotul ortodox din cartierul Grădişte al municipiului Arad să tragă clopotele mai încet la biserică, deoarece ar depăşi limita maximă de zgomot admisă prin lege. Preotul, în schimb, îl invită pe arădean să se apropie mai mult de biserică.

Arădeanul Răzvan Anghel a anunţat pe contul său de Facebook că stânge semnături pentru a-l determina pe preotul ortodox din cartierul Grădişte să tragă clopotele mai încet.

"De azi strâng în Cartierul Grădişte semnături ca să-l convingem pe preotul Roja să dea clopotele mai încet la biserica nouă, că e cam tare. Dacă stai în Grădişte şi ţi se pare prea tare sau dacă ai un prieten care stă în Grădişte şi ştie despre ce vorbesc, dă un semn", a scris Răzvan Anghel pe contul său de Facebook.

Răzvan Anghel a declarat, pentru MEDIAFAX, că la biserica din Grădişte, la care nu se ţin slujbe pentru că nu a fost dată încă în folosinţă, clopotele, trase de trei ori pe zi, la orele 8.00, 12.00 şi 18.00, sunt prea zgomotoase şi ar depăşi limita maximă admisă de lege.

Mai multe articole despre:
Arad clopote