MENIU

Un antrenor de fotbal s-a dezbrăcat în timpul unui zbor cu avionul, în semn de protest împotriva purtării măștii anti-coronavirus

Scandal in avion

Un antrenor de fotbal irlandez a fost acuzat că a făcut ravagii pe un zbor de la Dublin la New York, iar acum riscă o condamnare uriașă la închisoare.

Shane McInerney, în vârstă de 29 de ani, zbura în SUA pentru a preda fotbal la o academie din Daytona, Florida, și a fost acuzat, într-o plângere deschisă miercuri, pentru mai multe incidente în timpul respectivului zbor, scrie realitateasportiva.net.

A refuzat în mod repetat să poarte mască de protecție în avion, a agresat și intimidat în mod intenționat un membru al unui echipaj de zbor al zborului, a aruncat cu o sticlă de suc în capul altui pasager, totul în timpul zborului 45 Delta, pe 7 ianuarie, conform dailymail.co.uk.

Întregul episod a luat amploare atunci când antrenorul ”și-a dat jos pantalonii și lenjeria intimă în fața unei însoțitoare de zbor și a pasagerilor”, se arată în respectiva plângere penală.

Acesta este judecat pentru ”agresare intenționată și intimidare a unui membru al echipajului de zbor” după ce și-a expus fundul în fața unei stewardese, faptă ce intră la agresiune sexuală și riscă până la 20 de ani de închisoare, conform Departamentul de Justiție din State, citat de The Guardian.

Potrivit plângerii, McInerney a devenit din ce în ce mai perturbator, până la punctul în care echipajul a luat în considerare chiar devierea avionului pentru a-l îndepărta.

 

Mai multe articole despre:
antrenor sport s-a dezbracat