MENIU

ULUITOR! Românii care au înșelat statul italian cu 60 de milioane de euro. Cum au reușit

CARABINIERI ITALIA FOTO: Profimedia

Peste 9 mii de persoane au fost denunțate de poliția financiară din Cremona și Novara, Italia. Printre aceste persoane și membrii unui grup infracțional alcătuit din români. 

Parchetului din Milano a emis 16 mandate de arestare pentru acestia.

Românii sunt acuzați de extorcare și obținere ilegală de fonduri publice, în special din ajutoarele sociale denumite ”venituri din cetățenie”, potrivit La Stampa.

Arestările și perchezițiile efectuate în provinciile Brescia, Milano și Agrigento, au făcut posibilă dejucarea unei escrocherii de peste 60 de milioane de euro referitoare la cererile nejustificate de ajutoare sociale –denumite ”ajutoare de cetățenie”-destinate persoanelor care trăiesc sub pragul sărăciei.

Ancheta îi acuză pe conaționalii nostrii că s-au prezentat în Centrele de Asistență cu codurile fiscale a sute de cetățeni români. Suspecții declarau că românii pe care îi reprezentau locuiesc în Italia, dar de fapt, nici unul dintre aceștia nu avea domiciliul acolo. 

Alți complici s-au dus apoi la poștă pentru a ridica cardurile pe care au fost decontate fondurile.

Ajutoarele sociale de acest tip sunt foarte controversate în Italia și sunt cuprinse între 40 şi 780 de euro pe lună pentru o persoană, sau până la 1.300 de euro pe lună pentru familii. 

În unele cazuri, funcționarii italienii au fost conștienți și au susținut escrocheria contra unei taxe de 10 euro pentru fiecare dosar, în alte cazuri au fost amenințați. 

Gruparea infracțională a încasat astfel ilegal în total circa 60 de milioane de euro din ajutoarele pentru venitul de cetăţenie şi pentru cel de urgenţă, acesta din urmă fiind acordat în contextul pandemiei.

Cele 16 persoane au fost  arestate și așteaptă să fie judecate în Italia. 

Mai multe articole despre:
escrocherii suspecti politie