MENIU

Ultima decizie a cabinetului Ponta: Majorarea salariilor din Educaţie

<p>Salarii mai mari cu 25%</p>

În ultima şedinţă de Guvern, Executivul condus de Victor Ponta a adoptat un text legislativ prin care majorează salariile din învăţământ.

Guvernul Ponta reunit în ultima şedinţă a majorat salariile din Educaţie astfel încât întreaga mărire prevăzută în acordul semnat cu sindicatele din acest domeniu să fie de 25%, la 1 decembrie, premierul demisionar apreciind că cineva i-a atras atenţia că trebuie adoptat acest act normativ.

"Astăzi am vrut să facem şedinţă să vă mulţumesc, dar şi să nu lăsăm ceva din ceea ce am făcut nefinalizat. Noroc că au fost alţii mai atenţi şi mi-au atras atenţia că trebuia să adoptăm şi actul normativ în baza acordului pe care l-am semnat cu cei din Educaţie. Îl adoptăm acum, în această şedinţă. În acest fel, Sănătatea şi Educaţia primesc ceea ce trebuiau să primească demult", le-a spus Ponta miniştrilor, miercuri, în ultima reuniune a Guvernului.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că îşi depune mandatul şi că speră că demisia guvernului său satisface cerinţele oamenilor care au fost în stradă, adăugând că este nevoie de soluţii raţionale. Ponta consideră că supărarea cetăţenilor nu trebuie să degenereze în violenţă stradală, de aceea demisia Guvernului este cea mai oportună soluţie, scrie Mediafax.

Guvernul Ponta lasă totuşi multe alte decizii importante în coadă de peşte. Cea mai importantă restanţă a Executivului va fi bugetul pe anul 2016, care nu se află nic măcar în stadiu de draft. Amânarea rediscutării redevenţelor din domeniul resurselor naturale este un alt proiect important pentru buget nerezolvat de premierul demisionar.

Alte decizii care rămân în sarcina viitorului Executiv: legea salarizării unitare, rediscutarea unui acord flexibil cu FMI, continuarea progamelor Prima Casă și Prima Mașină.