MENIU

Tudorel Toader, atac la Iohannis: "Nu are abilitate socială. Băsescu era consiliat mai bine"

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susține că președintele Klaus Iohannis este consiliat mai prost decât Traian Băsescu și a oferit argumente.

Tudorel Toader consideră că actualul președinte, Klaus Iohannis, "nu are fler" și "nu are abilitate socială", comparativ cu fostul președinte, Traian Băsescu, cel care "avea fler" și "simțea lucrurile".

Totodată, ministrul Justiției a precizat că Traian Băsescu era consiliat mai bine decât Klaus Iohannis.

Citește și: Tudorel Toader a dat cărțile pe față. Ce-a spus despre Liviu Dragnea

"Traian Băsescu era mai bine consiliat decât președintele de azi. Președintele de atunci, să nu credeți că e vreo feblețe a mea, avea un fler, simțea lucrurile și le prezenta într-o manieră cel puțin credibilă.

Președintele de azi, nu am nimic cu dânsul, dar nu are acest fler, această abilitate socială - sec îți spune că "nu sunt de acord cu..., dar am să mă documentez". Păi, trebuie să fii documentat când faci enunțuri și când dai o soluție", a afirmat Tudorel Toader la Antena 3.

De asemenea, Tudorel Toader a mai precizat că preşedintele Klaus Iohannis are "o greşită abordare a componentelor statului de drept".

Mai multe articole despre:
Klaus Iohannis tudorel toader