MENIU

Tu știai asta? Iată cum poți readuce la dimensiuni normale hainele intrate la apă!

Se spală haine după Bobotează?

Nu trebuie să te întristezi atunci când hainele tale preferate au intrat la apă deoarece există diferite trucuri prin care poți readuce hainele la dimensiuni normale!  

Pentru a readuce la dimensiuni normale bluza sau tricoul, toarnă apă călduță într-un lighean într-un volum care să corespundă dimensiunii articolului vestimentar. Toarnă o lingură de balsam de păr și amestecă, pentru a se dilua. Dacă în lighean torni mai multă apă, atunci poți folosi până la trei linguri de balsam.

Înmoaie tricoul sau bluza în apă timp de 30 de minute, după care stoarce ușor și trage încet de materialul textil până când obții dimensiunea inițială. Clătește apoi cu apă rece pentru a scoate balsamul și lasă articolul vestimentar la uscat în plan orizontal.

Rețeta de mai sus funcționează la fel de bine și cu șampon pentru bebeluși în loc de balsam, ambele cu același efect de întindere a fibrelor textile, mai ales dacă ai de-a face cu bumbacul.

Conform floaredetei.ro, în cazul în care ai un pulover de lână sau cașmir și te-ai trezit cu mânecile mult mai scurte după ce l-ai spălat, toarnă apă călduță într-un lighean cât să cuprinsă puloverul ce va fi pus la înmuiat. Pentru fiecare litru de apă din lighean, toarnă jumătate de litru de oțet. Ideal ar fi oțetul de vin alb. Lasă puloverul la înmuiat timp de 25 de minute, după care scoate-l din apă și pune mai multe prosoape curate făcute sul în interiorul puloverului, apoi stoarce-l.