MENIU

Trump: Să ne asigurăm că dăm bani DOAR prietenilor Americii

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a cerut Congresului, în primul său discurs privind Starea Uniunii, să adopte o lege ''în sprijinul asigurării că dolarii de asistenţă americană pentru străinătate servesc întotdeauna intereselor americane şi că merg doar către prietenii Americii'', relatează agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Apelul nu este o noutate, în context în care, după votul covârşitor al Adunării Generale a ONU împotriva controversatei sale decizii privind Ierusalimul, Trump a afirmat că, ''în fiecare an, contribuabilii americani trimit în mod generos miliarde de dolari către aceleaşi ţări''.

Votul la ONU a survenit după ce Trump a anunţat, pe 6 decembrie anul trecut, că a decis să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului şi să mute Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

În discursul său, Trump a criticat Iranul, Cuba, Venezuela şi Coreea de Nord, pe care le-a calificat drept ''adversari''.

Preşedintele american a făcut apel, de asemenea, la Congres nu doar să abordeze ''deficienţele fundamentale'' din acordul privind programul nuclear iranian, ci să apere şi aşa-numita sa campanie de ''maximă presiune'' împotriva proiectului nord-coreean de dezvoltare nucleară.

Mai multe articole despre:
Donald Trump