MENIU

Trei aeronave F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România și vor întări escadrila de la Baza "Mihail Kogălniceanu"

Avioane F-16 în Portugalia Foto: Ministerul Apărării

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate din Norvegia, au aterizat joi la Baza 86 Aeriană Borce și vor întări Escadrila 571 Aviație Vânătoare a Bazei 57 Aeriene de la Mihail Kogălniceanu. Potrivit Ministerului Apărării Naționale, aeronavele vor contribui la consolidarea capacității de apărare aeriană a României.

Noul lot de aeronave face parte din contractul semnat între Guvernul României şi Guvernul Regatului Norvegiei privind achiziţia a 32 de aeronave F-16, împreună cu suportul logistic iniţial şi un pachet complementar de bunuri şi servicii furnizat de Guvernul Statelor Unite ale Americii.

”Resursa aeronavelor permite utilizarea lor pentru o perioadă de minimum 10 ani, până la tranziţia către avioanele de generaţia a V-a. Astfel, achiziţia avioanelor de luptă norvegiene reprezintă, în fapt, un transfer de capabilităţi între două state aliate în cadrul NATO”, a arătat MApN.

Până în prezent au fost livrate 21 aeronave, dintre care 16 alcătuiesc Escadrila 48 Vânătoare de la Câmpia Turzii şi cinci care vor intra în dotarea Escadrilei 571 Aviaţie Vânătoare de la Mihail Kogălniceanu. Finalizarea recepţiei întregului lot este estimată pentru finalul acestui an, potrivit news.ro.

Mai multe articole despre: