MENIU

Trei adolescenți din București, în arest la domiciliu după ce au furat o mașină și au provocat un accident. De unde au sustras cheia autoturismului

Trei adolescenți din București, în arest la domiciliu

Trei adolescenţi în vârstă de 15 ani au fost plasaţi în arest la domiciliu, fiind acuzaţi că au furat din vestiarul unei săli de fitness cheia unui autoturism şi ulterior maşina din parcare. Ulterior, doi dintre ei au condus autovehiculul, pe care l-au abandonat după ce au lovit o bordură în Sectorul 3 din București. 

”Ieri, 12 iunie 2025, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 13 Poliţie au pus în aplicare trei mandate de aducere şi ulterior au reţinut trei minori, în vârstă de 15 ani, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.

Potrivit reprezentanților instituției, în 18 mai, poliţişti din cadrul Secţiei 13 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, în vârstă de 22 de ani, cu privire la faptul că i-ar fi fost sustrasă cheia autoturismului personal din ghiozdanul pe care îl lăsase într-un vestiar al unei săli de fitness, fiindu-i totodată sustrasă şi maşina.

”În urma verificărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că trei tineri ar fi sustras cheia maşinii din ghiozdanul persoanei vătămate, care se afla în vestiarul unei săli de fitnes, ulterior părăsind incinta. De asemenea, ar fi sustras autoturismul în cauză. În urma activităţilor desfăşurate a reieşit şi faptul că, în timp ce unul dintre bănuiţi ar fi sustras din torpedoul autoturismului o sumă de bani, ceilalţi doi ar fi condus alternativ autoturismul până pe o stradă, din Sectorul 3, unde ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, lovind o bordură”, a mai anunțat Poliţia Capitalei.

Ulterior, cei trei adolescenți de 15 ani ar fi abandonat maşina şi ar fi fugit de la faţa locului, însă au fost indentificați la scurt timp de oamenii legii. 

Aceștia au fost duși, joi, la sediul subunităţii în vederea audierii, iar vineri, magistraţii au dispus măsura arestului la domiciliu.

Mai multe articole despre:
arest la domiciliu adolescenti masina