MENIU

Tratamente naturiste pentru acneea juvenilă

<p>Acnee</p>

Acneea juvenilă este o problemă a pielii des întâlnită în rândul adolescenţilor. Acneea poate persista şi după pubertate şi poate înrăutăţi aspectul pieli dacă nu este tratată.

Conform statisticilor, 8 din 10 tineri se confruntă cu acneea. Punctele negre, tenul gras, coşurile inflamate, cu puroi, sunt probleme specifice adolescenţei, din cauza exploziei hormonale, dar şi a regimului alimentar complet dezechilibrat.

Deşi este trecătoare, acneea juvenilă poate fi extrem de traumatică din punct de vedere emoţional pentru un adolescent.

O vizită la medicul dermatolog este primul pas în tratamentul acneei la vîrsta pubertăţii. Există însă şi alte metode prin care acneea poate fi ameliorată, potrivit Adevărul.

Fitoterapia poate avea efecte pozitive contra acneei, însă doar în anumite cazuri şi nu aplicate fără recomandarea specialistului.

Feliile de castravete proaspăt, aplicate pe zonele cu acnee, pot calma erupţiile inflamate, cu mâncărimi, curăţă în profunzime şi tonifică pielea.

Pe de altă parte, compresele calde cu infuzie de conuri de hamei au proprietăţi antiseptice şi antibacteriene, care duc la ameliorarea aspectului pielii. Loţiunile cu echinacea pot trata afecţiuni frecvente ale pielii, cum sunt abcesele, eczemele, foliculita, dar şi acneea.

Un studiu realizat de oamenii de ştiinţă din Germania pe aproape 5.000 de subiecţi relevă că folosirea loţiunilor de echinacea şi administrarea de suplimente pe bază de echinacea pot reduce semnificativ erupţiile pielii, simptomele de durere, iritaţia şi mâncărimea.

La fel de eficiente sunt şi măştile cosmetice cu argilă, care echilibrează secreţia de sebum, curăţă pielea în profunzime, reduc roşeaţa şi favorizează eliminarea colecţiilor de puroi.

Tot sub formă de comprese sunt eficiente gălbenelele, care au proprietăţi antiinflamatorii, dezinfectante şi cicatrizante. Seva plantei de aloe vera sau gelurile pe bază de aloe fac minuni pentru tenul acneic.

Uleiul de măsline este un alt aliat al pielii curate. Masajul cu ulei de măsline extravirgin în combinaţie cu sare de mare este extrem de benefic petru piele. Sarea exfoliază pielea moartă şi curăţă porii, în timp ce uleiul de măsline hidratează tenul în profunzime. Pentru efecte vizibile, amestecul se foloseşte în fiecare zi, timp de o săptămână.