MENIU

Transportatorii dau ultimatum Guvernului, cer returnarea supraccizei sau eliminarea ei

Transportatorii Rutieri din România fac un nou apel către Guvern şi instituţiile abilitate din subordine să le ramburseze, până pe 31 decembrie, valoarea supraaccizei la motorină. 

"UNTRR solicită Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice (MFP) şi Ministerului Transporturilor (MT) plata supraaccizei rambursabile legale la motorină firmelor care au depus deja dosare de rambursare în cadrul exerciţiului bugetar aferent anului 2018," se spune în comunicatul transportatorilor.

În caz contrar, avertizează ei, schema se va dovedi nefuncţională, iar autorităţile "vor înşela încă o dată aşteptările industriei transporturilor rutiere, principala ramură contributoare la exportul de servicii al României".

Procedura de restituire a unei părţi din supraacciza la motorină prevede că administratorul schemei trebuie să soluţioneze cererile de restituire în termen de maximum 35 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii, iar în alte 30 de zile ar trebui făcută plata.  

Dacă s-ar respecta acest caldendar, susţin transportatorii, în condiţiile în care primele cereri de rambursare au fost aprobate pe 23 noiembrie, Ministerul Finanţelor ar avea ca termen data de 11 ianuarie pentru plăţi.

În aceste condiţii, apare un vid, pentru că suma alocată rambursărilor pe 2018 n-ar putea fi reportată, iar plafonul pe anul viitor nu este aprobat. Dacă nu poate rezolva această problemă, transportatorii propunn Executivului să elimine supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2019, în condiţiile în care oricum încasările statului din supracciză au fost cu 1,2 miliarde de lei sub ţinta propusă la începutul anului, pentru că transportatorii au preferat să alimenteze din ţările străine. 

Toate detaliile legate de comunicatul transportatorilor le puteţi citi pe Realitatea Financiară.

Mai multe articole despre:
UNTRR