MENIU

Traian Băsescu, la „Legile Puterii”: „Austeritatea este o poveste propagandistică”

Traian Băsescu consideră că o soluție ar fi eliberarea tuturo pensionarilor de la stat

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, în emisiunea „Legile Puterii”, austeritatea este doar o simplă propagandă, fiindcă sporurile celor de la stat au rămas și în 2021, iar bugetul pe acest an este cu 40 de miliarde de lei mai mare față de cel din 2020. 

Băsescu este de părere că inechitatea între pensii și salarii reprezintă mare aporblemă. Băsescu este de părere că o soluție ar fi interzicerea cumulării pensiei cu salariu, iar toți cei care sunt în această situație să fie eliberați.„O familie de pensionari are un venit de 1.600 sau 2.400 de lei lunar. E o sumă mică pentru nevoile lor. Dar aș vrea să-i compar cu cei 1,2 milioane de salariați care au salariul minim, care au și doi copii, iar unul dintre soți n-are de muncă. Avem situații reale, sunt 1,2 milioane de salariați cu venit minim pe economie. Cred că trebuie să privim în ansamblul lor. Sunt unul dintre cei care susține că cea mai mare greșeală a liderilor pensionarilor este că au renunțat la varianta indexării pensiei cu 50% din salariul mediu brut. Acum aveau o pensie mult mai bună.

Nu poți să le spui celor 5 milioane de pensionari că nu fonduri pentru creșteri, dar ai bani pentru 1,2 de salariați de la stat care au sporuri. Acestea au fost introduse în salariu, dar, cum era de așteptat, au început presiunile pentru alte sporuri.

Salariu mediu net în MAI și Ministerul Apărării este de 5.118 lei, iar pensia medie la MAI este de 4.900 de lei. Eu, ca președinte de țară, am ieșit la pensie cu 2.850 de lei, iar șoferul meu a ieșit cu pensie mult mai mare, el fiind subofițer.

Inechitatea de la pensii și salarii este problema

Pe vremea guvernului Boc a fost legea care interzicea corelarea pensiei cu salariu. Acum a venit USR la putere și a anulat legea, nu știu de ce plâng acum? Sunt parte a acestei opere! Este un abuz și pensionarea la 40 de ani, dar și faptul că iei și pensie și salariu de la același loc de muncă.

O soluție ar fi eliberarea imediată a tuturor pensionarilor de la stat.

Unii au pensie de 13.000 de lei și încă 10.000 salariu, iar altora nu li se indexează nici pensia aia minimă.

Austeritatea este o poveste propagandistică

Veniturile angajaților de la stat nu s-a redus, nu s-a tăiat niciun venit social, a crescut bugetul cu 40 de miliarde față de anul trecut. Cui i s-a tăiat salariul? După câțiva ani în care socialiștii au aruncat cu bani în populație, acum a venit o grupare de dreapta care vrea buget pentru investiții. Dacă era Ciolacu, dădea 60 de miliarde în tot fel de ajutoare, creșteri de salarii și altele.

Este greu să spui că au avut dreptate să protesteze cei cu pensii de aproape 5.000 de lei. Liderul pensionarilor militari cere creșterea pensiilor de serviciu. Sunt cazuri incredibile, în care cel de la popotă are pensie de serviciu. Sunt oamenii care au pensii mai mari decât cei care au fost în Afganistan sau Irak.

Pe vremea guvernului Boc s-au scos pensiile speciale. Cei care au drept cred că sunt magistrații, pentru că nu au voie să facă nimic altceva.

Ridicolul situației este că angajarea la stat a unui pensionar de 45 de ani îi mărește pensia. Suntem într-un absurd absolut, iar această bulibășeală au făcut-o cei de la PSD”, a declarat Băsescu.

Mai multe articole despre: