MENIU

Tragedie în Târgoviște! Un tânăr a căzut de la etajul 3 al unui bloc

Ambulanță

Un apel 112 a anunțat duminică după-amiază, în jurul orei orei 16.30, că  un tânar de 15 ani a căzut de la etajul 3 al unui bloc din municipiul Târgoviște, relatează realitateadedambovita.net.

Din primele informații, incidentul s-a petrecut pe stradă Macarie, din Microraionul IV.

La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Târgoviște, un echipaj SAJ Dâmbovița, dar și polițiștii.

“Un tănăr ar fi căzut de la etajul unui bloc. Din primele date se pare că ar fi suferit un traumatism. Acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgoviște. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a incidentului”, ne-precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița.