Tragedie în Spania: doi tineri români, de 20 și 13 ani, au murit după ce s-au aruncat de la etajul 9 al unei clădiri în construcție
O tragedie cumplită a avut loc vineri seară în localitatea spaniolă Logrono, unde doi tineri români, un bărbat de 20 de ani și o fată de numai 13 ani, și-au pierdut viața după ce s-au aruncat în gol de la etajul 9 al unei clădiri aflate în construcție.
Potrivit Poliției Naționale din Spania, citați de presa locală, ancheta este în desfășurare, însă investigarea de până acum a exclus existența unor indicii de violență, principala ipoteză fiind cea a unui salt voluntar de la înălțime.
Incidentul s-a produs în jurul orei 23.30, pe strada Marqués de Larios. Cei doi se aflau într-o dubă care a intrat în zona șantierului, spărgând gardul de protecție. Vehiculul a rămas cu motorul pornit, farurile aprinse și portierele deschise, în timp ce tinerii au pătruns în clădire pe la parter, îndreptându-se spre scări.
Sistemul de alarmă al șantierului s-a declanșat imediat, alertând conducerea firmei de construcții și poliția. Înregistrările video, surprinse de camerele de supraveghere de la fața locului, îi arată pe cei doi intrând în clădire și urcând spre etajele superioare, conform La Rioja.
Un reprezentant al companiei Coblansa a povestit că a fost alertat imediat de sistemul de securitate, iar un supraveghetor s-a deplasat la fața locului: „Am găsit duba cu motorul pornit și luminile aprinse. Când ne-am apropiat, am descoperit cele două trupuri la sol”, a declarat acesta.
Echipajele medicale ajunse la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tineri. Trupurile au fost transportate la Institutul de Medicină Legală din Logrono, unde urmează să fie efectuate autopsiile.
Conform presei spaniole, familia fetei anunțase dispariția acesteia cu doar câteva ore înainte de tragedie, după ce tânăra plecase împreună cu partenerul ei și nu se mai întorsese acasă.
Surse apropiate anchetei au declarat că relația dintre cei doi ar fi fost dezaprobată de familie, în special din cauza diferenței de vârstă, ceea ce ar fi generat tensiuni.
Poliția continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate circumstanțele și motivele acestei duble tragedii, dar implicarea altor persoane a fost exclusă încă de la început.