Tragedie în județul Vrancea. O femeie a murit arsă de vie în propria casă
Un incident tragic a avut loc, vineri seară, în comuna Mera, din județul Vrancea. O femeie în vârstă de 66 de ani a fost găsită carbonizată, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea a transmis că la fața locului au intervenit trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mera.
”Incendiul se manifesta la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați. Focul a fost localizat rapid, iar echipajele au acționat pentru lichidarea acestuia”, a precizat ISU Vrancea.
După stingerea flăcărilor, pompierii au descoperit în interiorul imobilului trupul carbonizat al unei femei, despre care se presupune că locuia în casă.
În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele în care s-a produs tragedia.