MENIU

Tragedie în Italia: un muncitor român și unul italian au murit, după ce s-a prăbușit un zid peste ei

Doi muncitori, unul de naționalitate română și un italian, au decedat, joi dimineață, iar un al treilea a fost rănit după ce s-a prăbușit un zid de susținere pe un șantier de construcții aflat de-a lungul străzii care duce din oraș spre zona arheologică de la Capo Colonna, Crotone, Italia.

Muncitorul italian, în vârstă de 51 de ani, era un lucrător experimentat care lucra de mai mult timp, iar românul, în vârstă de 35 de ani, era născut la Botoșani, în România. Cei doi au murit în tragicul accident de muncă după ce un perete vechi de susținere s-a prăbușit peste ei.

La locul evenimentului s-au deplasat carabinierii, ambulanțele și pompierii care au asigurat zona, după ce au extras din moloz cel de-al treilea lucrător, un alt italian.

Potrivit rotalianul.com, victimele au fost imediat transportate la spitalul din Crotone.