MENIU

Tragedia care cutremură un întreg oraş din România. Misterul morţii unui artist de 26 de ani

Uţu, un tânăr ieşit din comun datorită pasiunii cu care făcea graffiti-uri şi desena, a murit subit, după o intoxicaţie cu seminţele de Datura Stramonium, o plantă comună, din familia Solanaceae, folosită ca halucinogen, pentru că alcaloizii pe care îi conţine blochează impulsurile nervoase.

Tânărul fusese găsit pe o stradă din Hunedoara, în stare de semi-conştienţă. Avea halucinaţii, tensiunea foarte mică, era incoerent şi agitat. Un trecător a chemat Ambulanţa, iar Uţu a fost transportat la spitalul din Hunedoara, povestesc foştii prieteni ai lui Uţu. De aici, adaugă aceştia, tânărul a fost trimis la Spitalul de Psihiatrie din Zam. I s-a făcut o injecţie de calmare, însă nu a mai putut fi salvat. A făcut infarct, spune fosta sa prietenă, Marina.

Mărturia tinerei despre moartea fostului său prieten este cutremurătoare. Trei zile a pătimit Uţu înainte de noaptea fatală, după ce a consumat cam 30 de seminţe din planta otrăvitoare, a relatat Marina. În acest timp, ea a stat lângă el, sperând că îşi va reveni, după ce otrava din organismul său va fi eliminată.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, aflat în lucru la Poliţia municipiului Hunedoara, pentru ucidere din culpă, urmând ca în urma rezultatelor necropisiei şi a cercetărilor să fie stabilite cauzele care au dus la moartea tânărului”, a informat Laura Bradu, purtătoare de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Halucinaţiile provocate de Datura în mai puţin de o oră de la ingerarea lor au durat aproape trei zile, până în noaptea fatală, de 24 august. „Adus la spital, i se puteau face perfuzii, spălături stomacale şi i se puteau administra leacuri de care cred că medicii ştiau, dar poate pentru faptul că arăta diferit faţă de un pacient obişnuit a fost trimis la spitalul de psihiatrie. Apoi, după injecţia pe care a primit-o, a murit. Tragedia sa mă revoltă şi vreau să cer explicaţii celor care l-au tratat, fără însă a-i mai salva viaţa”, spune fosta prietenă a lui Uţu, conform zhd.ro.

În noaptea în care a fost găsit halucinând pe o stradă din Hunedoara, mai mulţi martori au asistat la preluarea sa de către Ambulanţă. Niciunul însă nu a avut ideea să îi anunţe familia sau să se intereseze de situaţia lui. Nimeni nu l-a însoţit la spital şi, povesteşte Marina, mama tânărului şi ea au aflat de tragedie când era deja prea târziu.

„Uţu n-ar fi meritat o astfel de moarte. Îşi ducea viaţa într-un mod extrem, cu trăiri foarte intense. Era un adevărat artist, toata ziua cu capul în pânză, iar când nu făcea graffuri, era în natură. Cred că lipsa banilor şi supărările sale l-au făcut să ia acele seminţe, care nu costau nimic, însă i-au adus moartea”, a relatat Marina.