MENIU

Trafic îngreunat pe Autostrada Soarelui, la întoarcerea spre București. Accident cu șase mașini

Circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui (A2) se desfăşoară cu dificultate la kilometrul 190, o bandă de mers fiind blocată pe sensul către Capitală, în urma producerii unei coliziuni în lanţ între şase autovehicule, a anunţat duminică, la ora 20.30, Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

O persoană a fost uşor rănită în urma accidentului rutier.

Pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 190, pe sensul de mers către Capitală, s-a produs o coliziune faţă-spate între șase autoturisme, ca urmare a nepăstrării distanţei de siguranţă.

În urma impactului a rezultat o singură victimă, rănită uşor. Circulaţia rutieră este blocată pe banda a doua, traficul fiind dirijat pe prima bandă şi cea de urgenţă. În zonă s-au format coloane de autoturisme de aproximativ 3 kilometri, anunță Centrului Infotrafic.

Mai multe articole despre:
Autostrada Soarelui