MENIU

Torţionarul Vişinescu vrea să fie eliberat. Expertiza recomandă internarea pe durata detenţiei

Torţionarul Vişinescu vrea să fie eliberat. Expertiza recomandă internarea pe durata detenţiei

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au judecat, joi, ultimul termen al contestaţiei la executare a torţionarului Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare. Acesta a cerut întreruperea executării pedepsei, invocând probleme de sănătate, comisia INML recomandând internarea sa.

Torţionarul Alexandru Vişinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare, a cerut magistraţilor întreruperea executării pedepsei, pe motiv că problemele sale medicale nu pot fi ţinute sub observaţie în unitatea medicală din penitenciar.

Încă de la primele termene ale contestaţiei lui Alexandru Vişinescu, magistraţii au cerut efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se stabili dacă acesta poate sau nu să fie tratat în penitenciar. La ultimul termen, s-a discutat pe marginea acestei expertize şi, potrivit unor surse judiciare citate de MEDIAFAX, documentul arată că Alexandru Vişinescu poate fi tratat în sistemul penitenciar, iar recomandarea comisiei Institutului Naţional de Medicină Legală este ca el să rămână internat pe toată durata detenţiei.

Magistraţii au rămas în pronunţare.

Alexandru Vişinescu nu a fost adus din penitenciar la Curtea de Apel Bucureşti pentru termenul de joi, fiind reprezentat de avocat. Alexandru Vişinescu a fost încarcerat în februarie 2016, după ce judecătorii instanţei supreme au decis condamnarea definitivă a acestuia la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanităţii.

Mai multe articole despre:
torţionar Alexandru Vişinescu