MENIU

Toate semnele care îți pot da de gol o sănătate mintală firavă

Cu toate că este o emoție firească, anxietatea se manifestă și ca o afecțiune patologică care necesită tratament. Însă, mulți dintre oameni nici măcar nu își dau seama că suferă de anxietate. Iată o listă cu aspectele din viața ta care te anunță că ceva nu e în regulă cu tine.

Nu reușești niciodată să termini nimic

Te copleșesc sarcinile pe care le ai de făcut și ai senzația că nu poți să le duci la bun sfârșit pe toate? Ei bine, specialiștii spun că acest lucru se întâmplă din cauza anxietății.

„Încerci să duci lucrurile la capăt, dar cumva, după o zi întreagă, ai puține de arătat", a declarta Sue Varma, psihiatru în New York City. „Asta ar putea fi din cauza unui deficit de atenție, dar organizarea proastă a timpului, productivitatea scăzută și dificultatea de a prioritiza pot fi semne ale anxietății care se înrăutățește".

Te gândești mereu doar la lucruri negative

Cu toate că vremurile în care trăim au destul părți rele, asta nu ar trebui să fie o scuză pentru a le ridica la rang de catastrofă. Însă, dacă totuși continui să faci asta înseamnă că suferi de anxietate.

Te sperii foarte ușor

Potrivit unui studiu publicat în jurnalul Depression and Anxiety în 2008, oamenii care suferă de anxietate sunt mai predispuși să se sperie rapid, mai ales în perioade în care sunt stresați pe plan psihic.

Parcă toată lumea te enervează

„Cu toții avem perioade în care prietenii sau colegii ne enervează, dar senzația că vei exploda din cauza lor dintr-un moment sau altul nu este atât de normală. Cei care suferă de anxietate sunt mai nerăbdători și se enervează mai ușor. Aceste sentimente sunt însoțite adeseori de altele, precum furie, ură și răzbunare", a declarat doctorul Anjhula Mya Singh Bais.

Sursa

Mai multe articole despre:
tratament anxietate lucruri negative