MENIU

Tichet social pentru copii din familii defavorizate. Ce trebuie să facă părinții, să primească banii

Guvernul a mai găsit puţină miere pentru a îndulci inima alegătorilor în an electoral. PSD a pregătit un cadou pentru familiile defavorizate care au copii la grădiniţă. 

De la 1 ianuarie 2016, fiecare copil ce provine dintr-o astfel de familie şi MERGE la grădiniţă, va primi, lunar, un voucher în valoare de 50 de lei. Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Rovana Plumb, care precizează că măsura este inclusă într-un proiect legislativ ce va fi depus de PSD la Parlament.

"Acordarea acestui tichet social se va face în funcție de prezența fiecărui copil la grădiniță, iar absențele motivate pot fi făcute numai pe o perioadă de 50% din timpul lunii în care aceștia merg la grădiniță", a explicat Plumb.

Ministrul Muncii susține că, începând cu data de 1 ianuarie 2016, un număr de 111.000 de copii din familiile defavorizate, cu vârste cuprinse între trei și șase ani, ar putea primi un tichet social, în valoare de 50 de lei pe lună, pentru a putea merge la grădiniță.

”Acest tichet social se dă sub forma unui voucher care nu va putea fi transformat în bani, cu el se vor putea cumpăra alimente, hăinuțe, jucării sau rechizite pentru acești copii care provin din familiile defavorizate. Tichetul are valoarea de 50 de lei pe lună. Vor primi copiii din familiile defavorizate al căror venit pe membru de familie nu depășește de două ori venitul minim garantat", a explicat Rovana Plumb.

Ministrul Muncii a arătat că acordarea tichetului social se va face în funcție de prezența fiecărui copil la grădiniță.