MENIU

Solicitarea DNA în cazul Oprea, semnată de Codruţ Olaru, adjunctul procurorului general

Ping-pong în Parchetul General cu solicitarea DNA pentru urmărirea penală a lui Oprea.După ce procurorul general al României, Tiberiu Niţu, s-a abţinut de la soluţionarea cazului Gabriel Oprea, acelaşi lucru l-a făcut şi prim-adjunctul de la Parchetul General. În cele din urmă, solicitarea DNA a fost semnată de Codruţ Olaru. Totul după ce DNA a cerut aviz Parlamentului pentru urmărirea penală a lui Oprea. Reamintim că DNA precizează în comunicatul în care Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu, că fostul ministru a semnat un protocol nelegal, prin care Tiberiu Niţu, procurorul general al României, urma să beneficieze la rândul lui de coloană oficială, deşi nu avea dreptul. Totodată, potrivit unor informaţii din presă, lucrarea de doctorat a lui Bogdan Licu ar fi coordonată de Gabrirl Oprea, acesta fiind motivul pentru care prim-adjunctul s-ar fi abţinut la rândul său de la soluţionare.

UPDATE 18.55: Solicitarea DNA a ajuns la Senat, potrivit Agerpres.

UPDATE 16.00: În cele din urmă, solicitarea DNA a fost semnată de Codruţ Olaru. Totul după ce DNA a cerut aviz Parlamentului pentru urmărirea penală a lui Oprea. Parchetul General a transmis realitatea.net un comunicat de presă în care se precizează că adjunctul Codruţ Olaru a transmis Senatului cererea DNA prin care se cere încuviinţarea urmăririi penale pe numele lui Gabriel Oprea.

Olaru a semnat

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

"În conformitate cu disp. art. 109 alin. 2 din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999, art. 305 alin. 4 din Codul de procedură penală şi a Deciziei nr. 270/10.03.2008 a Curţii Constituţionale, adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de OPREA GABRIEL, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi Ministru al Afacerilor Interne, actual membru al Senatului, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Faptele reţinute în sarcina acestuia formează obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie", se arată în comunicat.

Ce a spus Niţu

UPDATE 15.15. Prim-adjunctul lui Tiberiu Niţu, Bogdan LICU, se abţine la rândul său să soluţioneze dosarul lui Oprea. Potrivit unor informaţii, lucrarea de doctorat a lui Licu este coordonată de Oprea.

Redăm, în continuare, declaraţia remisă de Parchetul General către realitatea.net, în care Procurorul general Tiberiu Nițu a anunță că se abține de la soluționarea solicitării DNA privind sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, urmând ca aceasta să fie realizată de prim-adjunctul său.

"Ca urmare a solicitărilor venite din partea reprezentanţilor mass-media cu privire la informaţiile cuprinse în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din 25 ianuarie 2016, referitoare la cererea transmisă procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de sesizare a Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Oprea Gabriel, senator în Parlamentul României, fost viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi fost ministru al Ministerului Afacerilor Interne, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face următoarele precizări:

Având în vedere obligaţia de rezervă specifică magistraţilor şi consecvent poziţiei adoptate întotdeauna în cazul dosarelor aflate în curs de soluţionare, domnul Tiberiu Mihail Niţu – procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu este oportun să facă nici un fel de declaraţii în ceea ce priveşte aspectele de la punctul 2 al comunicatului Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Totodată, procurorul general doreşte să sublinieze faptul că activitatea procurorilor este guvernată de principiul independenţei, astfel încât nimeni nu poate interveni în deciziile procurorului de caz.

În considerarea acestor principii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a abținut de la soluționarea solicitării Direcției Naționale Anticorupție, aceasta urmând a fi soluţionată de prim adjunctul procurorului general".

DNA: Tiberiu Niţu a beneficiat de o insoţire a deplasărilor

DNA arată că protocolul MAI — PÎCCJ a reprezentat temeiul în baza căruia, începând cu luna aprilie 2014, procurorului general i s-a asigurat, cu caracter permanent, însoțirea deplasărilor efectuate în București.


"În condițiile în care procurorul general nu era îndreptățit să beneficieze de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere potrivit prevederilor HG nr. 1391/2006, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime și un prejudiciu material Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și un folos necuvenit procurorului general", mai spune DNA.