MENIU

Știți de ce se întind animalele dimineața? Le face bine! Urmați-le exemplul!

Poate ați observat că dimineața, sau după fiecare repriză de somn, animalele se întind. Este încă un bun exemplu de atitudine sănătoasă pe care o putem deprinde de la ele, chiar dacă la necuvântătoare este vorba de instinct, nu de o decizie conștientă.

Există păreri că întinderile de dimineață, care sunt elemente simple de stretching, ar dăuna, deoarece ar putea supune coloana vertebrală, ligamentele și mușchii unor presiuni bruște, și de aici ar exista riscul de accidente chiar grave. Nu sunt fundamentate!

Nimeni nu se apucă dimineață de exerciții grele, de forță, fără o minimă încălzire! Este vorba doar de câteva întinderi ușoare, eventual de scuturarea picioarelor, care pot reprezenta un restart într-o nouă zi. Și oricum, organismul nu are dimineață energie pentru un efort intens.

Așadar, după trezire mușchii noștri sunt rigizi, iar primul instinct este al unei întinderi, pentru dezmorțire. Beneficiile sunt semnificative: în primul rând, întinderile ne îmbunătățesc starea psihică, ne fac veseli, datorită unei mici secreții de endorfine. Iar de aici urmează o reacție în lanț. Se îmbunătățește circulația sângelui în mușchi, care sunt alimentați cu substanțe nutritive.

În același timp, se elimină toxinele, și de aici și instinctul nevoii unui duș. Mișcările ușoare de stretching îmbunătățesc și postura, flexibilizează coloana vertebrală, iar dacă sunt ample, făcute cât mai lent posibil, însoțite de câteva respirații profunde, induc organismului o stare generală de energie. Încercați să faceți asta pe balcon, iar efectul va veni și mai repede. Cu un corp mai relaxat vom efectua anumite mișcări de rutină mai ușor în timpul zilei.

Pe urmă, un episod de un minut de îndindere, mai ales dacă este făcut în aer curat, ar putea să vă determine să vă îl prelungiți. Dar atenție, nu efectuați mișcări grele neîncălziți. Efectul câtorva minute de exerciții vă poate stimula pofta de mâncare, și așa există șanse să renunțați la obiceiul țigării și cafelei pe stomacul gol pentru a-l înlocui cu o felie de pâine prăjită cu ulei de măsline, o roșie și o frunză de busuioc. Iar de aici, ziua poate începe! Nu uitați de unde am plecat: de la animale. Observându-le comportamentul vom descoperi și alte obiceiuri sănătoase!

 
Mai multe articole despre:
fresh refresh